Fricile, vindecate prin realitate virtuală, o nouă terapie la Iași

* acest tip de intervenție folosit pentru vindecarea de pentru frici, fobii și alte tulburări anxioase a ieșit deja din zona conferințelor și a intrat în cabinete

La Iași, realitatea virtuală nu mai este doar promisiune, demonstrație tehnologică sau efect de marketing. Există deja, public, în oferta unei clinici private de sănătate mintală care prezintă terapia prin realitate virtuală drept un serviciu dedicat fricii, fobiilor și altor tulburări anxioase.

În esență, promisiunea terapiei prin realitate virtuală este simplă: pacientul poate fi expus controlat, gradual și în siguranță la situații care în viața reală îi provoacă panică, evitare sau suferință. În loc să fie trimis direct în mijlocul contextului care îl destabilizează, el intră într-un mediu digital construit tocmai pentru a face posibilă confruntarea cu frica, dar într-o manieră dozată și supravegheată. În cazul fobiilor, anxietății ori al unor reacții emoționale intense, tocmai această expunere controlată poate deveni miza intervenției.

De aceea, realitatea virtuală nu trebuie privită ca un gadget spectaculos, ci ca o unealtă. Ea nu ține loc de psiholog, psihoterapeut sau medic psihiatru. Nu vindecă singură și nu produce efecte prin simpla purtare a unei căști. Valoarea ei depinde de evaluarea pacientului, de competența specialistului, de selecția cazurilor și de existența unor obiective terapeutice clare. În lipsa acestora, tehnologia riscă să fie doar decor.

În domeniul sănătății, inovația fără transparență rămâne incompletă. Pacientul nu vrea doar să audă că există o tehnologie nouă. Vrea să știe dacă i se potrivește, cât costă, cine o aplică, cât durează și care sunt beneficiile reale. În lipsa acestor răspunsuri, realitatea virtuală poate părea ori prea spectaculoasă ca să fie credibilă, ori prea vagă ca să fie luată în serios.

Iașul are toate ingredientele pentru a transforma această temă într-una importantă: specialiști, public interesat, infrastructură universitară, un ecosistem medical mare și suficientă masă critică pentru proiecte interdisciplinare serioase. Tocmai de aceea, faptul că terapia prin realitate virtuală există deja local, dar rămâne încă discretă, spune ceva și despre ritmul în care medicina orașului îmbrățișează tehnologiile noi. Nu cu entuziasm zgomotos, ci cu pași mici, ezitanți, încă insuficient explicați.

Poate că adevărata frontieră nu este între psihologie clinică și tehnologie, ci între simpla prezență a unei metode și validarea ei publică, profesionistă și transparentă. Iar la Iași, realitatea virtuală pare să fi trecut de primul prag. Pe al doilea încă îl negociază.

Clara DIMA