Generația Z schimbă regulile angajatorilor din Iași

* într-un oraș construit pe diplome, job stabil și credit pe 30 de ani, tot mai mulți tineri își aleg o rută care nu seamănă cu „planul clasic” * în Iași, Generația Z împinge piața muncii spre autonomie, amână proprietatea și tratează orașul ca pe o bază temporară, nu ca pe o destinație finală

„Nu vor șef, nu vor rate, nu vor oraș” sună ca o provocare aruncată generațiilor mai vechi. Dar, la rece, e un amestec de economie, presiune psihologică și oportunități digitale care fac viața mai flexibilă decât oricând. Iar Iașul e un laborator perfect: puternic universitar, cu piață a muncii competitivă, dar și cu locuire din ce în ce mai scumpă pentru cei aflați la început.

Autonomie în loc de șef

Când spun „nu vreau șef”, mulți nu spun „nu vreau să muncesc”. Spun „nu vreau control inutil”. Un semnal interesant vine dintr-o analiză a Colliers, care citează un studiu realizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: 67% dintre tinerii intervievați pun pe primul loc echilibrul viață–muncă, 66% își doresc un venit corect, iar doar 1% spun că munca exclusiv de la distanță îi motivează cu adevărat. Totuși, ideea de bază rămâne: tinerii negociază mai dur timpul și sensul. „Nu am nimic cu munca sau cu biroul. Am ceva cu ideea că trebuie să-mi cumpăr dreptul la viață cu 10–12 ore pe zi. Vreau să muncesc bine, dar vreau și timp. Dacă asta înseamnă să lucrez pe proiecte sau să schimb jobul, asta fac. Nu vreau șef, vreau un lider care mă crește, nu unul care mă controlează”, spune Andrei, 28 de ani, programator. Și încă o nuanță care sparge clișeul „Gen Z vrea doar remote”: o parte importantă dintre tinerii angajați preferă munca la birou și colaborarea față în față, în locul întâlnirilor online. Mesajul nu e „fără birou”, ci „fără micromanagement”.

Ratele au devenit mai puțin promisiune și mai mult risc

În Iași, locuirea s-a scumpit într-un ritm pe care tinerii îl simt direct, iar „intrarea” într-un credit mare pare tot mai greu de justificat la început de carieră. Cu prețuri ridicate și venituri care nu cresc în același pas, rata ajunge să fie percepută ca o ancoră, nu ca o confirmare a maturității.

Angela, 26 de ani, profesoară la început de drum, spune că presiunea socială nu mai funcționează ca înainte: „Părinții mei au trăit cu ideea stai la un job și ia-ți apartament. Eu trăiesc cu ideea învață, testează, nu te lega de ceva care te strânge. Stabilitatea mea e să am opțiuni. Dacă mâine apare o șansă mai bună, vreau să pot decide, nu să fiu prinsă într-un trebuie”.

De aici și soluțiileă: chirie mai mult timp, împărțirea locuinței, mutări mai dese, pauze între etape. Nu e „fuga de responsabilitate”, ci un calcul rece într-o economie care cere mult la început și promite târziu.

Orașul ca etapă nu ca final

Pentru o parte din Genenerația Z, orașul nu mai e finalul. E un hub. Îl folosesc pentru facultate, primele joburi și networking, dar își păstrează libertatea de a pleca rapid spre alte orașe sau spre periurban, în funcție de proiecte și costuri.

Claudiu, 25 de ani, arhitect, descrie relația cu Iașul ca pe un contract pe termen scurt: „Iașul e acasă pentru o etapă. Îmi place, dar nu vreau să simt că rămân blocat. Orașul e un hub: oameni, proiecte, oportunități. Dacă apare ceva mai bun în altă parte, mă mut. Nu e trădare, e adaptare. Prefer să-mi construiesc viața pe mobilitate, nu pe frică”.

Ce înseamnă asta pentru Iași

Pentru angajatori, mesajul e simplu: retenția nu se câștigă doar cu „stabilitate”, ci cu autonomie reală, feedback și trasee de creștere. Pentru piața imobiliară, e un semn că solicitările se mută spre chirii mai bune și formule flexibile, nu doar spre ideea de proprietate imediată. Pentru oraș, miza e și mai mare: dacă Iașul vrea să rămână magnet după facultate, trebuie să ofere motive de viață, nu doar motive de muncă.

Clara DIMA