Guvernul-secure. Când nota de plată pentru hoții mari ajunge la oamenii mici

Se vorbește apăsat despre „gaura” lăsată de fosta guvernare, despre deficit, despre cifre care nu mai încap în tabelele Ministerului de Finanțe. Și, dintr-odată, cade securea. Nu peste cei care au încărcat TIR-urile cu contracte umflate, nu peste rețelele de privilegii, nu peste sinecuri. Cade peste cei care muncesc.

Păi ce vină avem noi că alții au furat cu TIR-ul?

E mai simplu să retezi din venituri decât să strângi cu ușa marile averi adunate din combinații. E mai comod să tai sporuri, să „optimizezi” organigrame, să vorbești despre „reforme dureroase”, decât să recuperezi prejudicii și să pui poprire pe conturile celor care au jefuit bugetul. Securea lovește repede în cei care nu au avocați scumpi și nici uși capitonate în spatele cărora să se apere.

Sporul de doctorat a devenit, peste noapte, țintă de campanie. Sigur, au existat plagiatori, impostori, titluri obținute pe scurtătură. Dar, lăsând deoparte lichelele, există și oameni care au muncit pe brânci, ani de zile, prin biblioteci și laboratoare, care au scris, au cercetat, au publicat. Iar peste ei vine primul-ministru cu barda: „Harșt!”. Se taie. La grămadă.

Zău? Ai muncit tu în locul lor? Ai stat tu nopți în arhive, ai trăit cu salarii înghețate, ai publicat pe banii tăi?

E a nu știu câta oară când se fărâmițează lefurile, și așa mici, ale angajaților din institute, din universități, din Academie. Oameni care nu fac rating, nu umplu talk-show-uri, nu au sindicate zgomotoase. Oameni care țin aprinsă o lumină discretă: cercetare, cultură, știință. Și cui îi pasă?

În același timp, scumpirile se țin lanț. Facturi, mâncare, chirii. „Strângem cureaua”, ni se spune. Dar pe a cui burtă? Pe a profesorului, pe a cercetătorului, pe a funcționarului care trăiește dintr-un salariu deja ros de inflație? Sau pe a celor care au prosperat din contracte cu dedicație și din bugete umflate?

Dacă tot vorbim despre responsabilitate fiscală, atunci începeți de sus. Luați averile nejustificate. Confiscați, recuperați, executați. Strângeți-i de gât pe cei care au săpat groapa bugetară, nu pe cei care încearcă să o astupe muncind.

Pentru că altfel, mesajul e simplu și cinic: hoții scapă, iar nota de plată se împarte la fraieri.

Nu e reformă când tai la întâmplare. Nu e curaj când lovești în cei vulnerabili. Nu e dreptate când sacrifici munca onestă pentru a acoperi mizeria politică a altora.

Oamenii nu mai pot fi tratați ca o coloană de ajustare bugetară. Nu sunt o anexă la deficit. Sunt cei care duc țara în spate, în fiecare zi, fără TIR-uri, fără privilegii, fără imunități.

Și poate că întrebarea cea mai dureroasă nu e „de unde tăiem?”, ci „de ce tot de la noi?”

Maura ANGHEL