Iașul devine capitala cinematografiei creștine
* 30 de filme, 35 de invitați internaționali și nume sonore din lumea filmului, la Festivalul „Quo Vadis”!
Cortina se ridică astăzi, 10 noiembrie, la Iași, pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale ale toamnei! Festivalul Internațional de Film „Quo Vadis” revine în forță, cu o ediție care promite cinci zile de emoție, revelații, povești tulburătoare și întâlniri cu personalități de prim rang ale cinematografiei internaționale. Nu mai puțin de 30 de filme și 35 de invitați din România, Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia și Republica Moldova vor transforma Iașul într-un punct de întâlnire al cinematografiei și spiritualității!
Ajuns la cea de-a treia ediție, unicul festival de film creștin din România propune anul acesta tema „Aproapele meu” și aduce în prim-plan povești despre credință, iertare, sacrificiu, identitate și puterea de a regăsi sensul vieții. Iar numele invitaților sunt impresionante: Jonathan Pageau, regizoarea Yelena Popovic, cineastul georgian George Ovashvili, reputatul regizor român Nicolae Mărgineanu, actorul și regizorul sârb Andrej Šepetkovski și artistul Dmitri Brickman.
Startul se dă chiar astăzi, cu un program care îmbină arta fotografică, filmul documentar și cinematografia de ficțiune. De la ora 9:30, la Palatul Braunstein – La Cupolă, publicul este invitat la colocviul „Estetica sacrului. Fotografie și cinematografie” și la vernisajul expoziției „Aproapele meu: Evanghelia trăită în comunitățile ortodoxe ale lumii”, la care va participa Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
De la ora 11:40, spectatorii pot urmări documentarul bulgar „Pietre fericite”, în regia Zoyei Dimitrova, iar de la ora 13:00, producția americană „Dincolo de vârf”, semnată de Aleksandar Jović.
Momentul de gală vine la ora 17:00, la Ateneul Național din Iași, unde va avea loc deschiderea oficială a festivalului, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul. Seara va fi completată de concertul Tarafului Rădăcini, iar de la ora 19:00, publicul va avea parte de o întâlnire cinematografică de excepție: proiecția filmului „Iertarea”, cea mai nouă producție a regizorului Nicolae Mărgineanu, o dramă românească din 2026, cu o durată de 110 minute.
Urmează alte producții de neratat: „Moses the Black”, semnat de Yelena Popovic, „Triumph of the Heart”, despre sacrificiul Sfântului Maximilian Maria Kolbe la Auschwitz, „Chemarea”, dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, și „Between Borders”, o poveste cutremurătoare despre refugiu, persecuție și credință. Cineastul georgian George Ovashvili va aduce la Iași două dintre filmele sale, iar Jonathan Pageau va susține, pe 14 noiembrie, conferința „Dincolo de divertisment. Simbol și credință în cinema”.
Festivalul include și expoziții, mese rotunde, dialoguri cu cineaști, concursuri de scenarii și competiții de scurtmetraje dedicate tinerilor creatori.
Cinci zile în care Iașul respiră cinematografie, credință și cultură! Iar vestea excelentă este că accesul la evenimente este gratuit, pe baza invitațiilor disponibile pe site-ul oficial www.quo-vadis.ro. Festivalul se desfășoară până pe 14 noiembrie 2026. Carmen DEACONU