INCHIDE

La Iași, inteligența artificială devine partenerul artiștilor

La Iași, inteligența artificială devine partenerul artiștilor

* cercetători, artiști, medici și specialiști în tehnologie, reuniți la Iași, încearcă să răspundă unor întrebări care schimbă deja lumea creației * o conferință internațională organizată de UNAGE aduce în prim-plan colaborarea dintre discipline și rolul inteligenței artificiale în viitorul educației artistic

Inteligența artificială poate genera imagini, compune muzică și reproduce stiluri artistice în câteva secunde. Dar poate crea cu adevărat? Și cât dintr-o lucrare realizată cu ajutorul algoritmilor mai aparține artistului? Aceste provocări se află în centrul conferinței internaționale „Creativitatea în era algoritmilor. Cum modelează tehnologiile digitale cogniția”, deschisă luni, 9 noiembrie 2026, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Timp de două zile, specialiști din România, Spania și Republica Moldova discută despre transformările aduse de tehnologie în artă, educație și cercetare.

Inteligența artificială trebuie să susțină artistul

Rectorul UNAGE, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, a subliniat că inteligența artificială poate deveni un instrument valoros în procesul de creație, însoțind artistul și susținându-l în demersul său. „Tehnologia nu trebuie privită doar ca o amenințare la adresa autenticității artistice, ci și ca o posibilitate de a explora forme noi de expresie”, a spus prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță.

Problema esențială rămâne însă contribuția umană. Unde începe intervenția calculatorului și unde rămâne spiritul artistului? Este o întrebare la care, potrivit rectorului, mulți caută răspunsuri, fără să existe o singură variantă valabilă. „Dincolo de performanțele tehnologiei, sensibilitatea, imaginația și decizia asupra formei finale a lucrării continuă să definească actul artistic. Pregătirea viitorilor creatori trebuie, așadar, să integreze noile instrumente digitale fără să renunțe la formarea unei gândiri artistice independente”, a punctat rectorul UNAGE.

Un astepct important este dat și de interdisciplinaritate, considerată tot mai importantă în educația universitară. „Arta contribuie la dezvoltarea altor domenii, în timp ce medicina, ingineria și tehnologia pot oferi artiștilor instrumente și perspective noi. Din întâlnirea acestor discipline pot lua naștere creații și descoperiri nebănuite”, a completat rectorul UNAGE.

Conducerea cercetării românești și specialiști de la Madrid și Harvard, la Iași

Conferința reunește reprezentanți ai cercetării naționale și internaționale. Printre invitații speciali se află cercetătorul științific senior dr. Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, a cărui participare aduce în discuție rolul cercetării interdisciplinare în dezvoltarea noilor tehnologii și a educației.

Dimensiunea internațională este reprezentată de Eva Sánchez Martínez, cercetător la Universidad Complutense de Madrid, și de dr. Alejandro Romero Hernández, prodecan al aceleiași universități și cercetător asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite.

Prezența specialiștilor din instituții academice și de cercetare cu profiluri diferite arată că relația dintre creativitate și inteligența artificială nu mai poate fi analizată exclusiv din perspectiva informaticii. Algoritmii influențează modul în care oamenii gândesc, învață, interpretează informațiile și construiesc forme noi de expresie.

Dezbaterile urmăresc felul în care tehnologiile digitale modifică percepția, procesele cognitive și mecanismele creației. Pentru universitățile de artă, această transformare ridică inclusiv problema competențelor pe care trebuie să le dobândească studenții, într-o lume în care algoritmii pot prelua o parte dintre operațiunile considerate până recent exclusiv umane.

Evenimentul este organizat de Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA).

Dincolo de caracterul academic, întâlnirea de la Iași aduce în atenție una dintre marile provocări ale educației contemporane: formarea unor oameni capabili să folosească tehnologia fără să devină dependenți de soluțiile oferite de aceasta.

În artă, diferența poate fi decisivă. Un algoritm poate reproduce stiluri, poate combina imagini și poate genera compoziții, însă alegerea sensului, interpretarea și responsabilitatea creației rămân în mâinile omului. Iar colaborarea dintre artist, medic și inginer poate deschide direcții de cercetare pe care niciuna dintre aceste profesii nu le-ar putea explora singură.

Maura ANGHEL