INCHIDE

Iașul intră în alertă totală! Măsuri fără precedent în tot orașul

Iașul intră în alertă totală! Măsuri fără precedent în tot orașul

* Primăria scoate în teren toate instituțiile pentru a proteja populația de temperaturile extreme  * municipalitatea  distribuie apă, monitorizează mii de persoane și pregătește intervenții de urgență * fântâni deschise până la miezul nopții, vaporizatoare pe străzi și apă gratuită pentru ieșeni

Iașul intră în regim de alertă din cauza valului extrem de căldură care a cuprins întreaga țară. În contextul temperaturilor sufocante și al avertizărilor de Cod Roșu emise de meteorologi, primarul Mihai Chirica a dispus activarea planului local de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei, solicitând tuturor direcțiilor și societăților aflate în subordinea municipalității să intervină imediat pentru protejarea populației.

Autoritățile locale au pus în mișcare un mecanism amplu de intervenție

Măsurile vizează în primul rând persoanele cele mai vulnerabile. Direcția de Asistență Socială monitorizează permanent persoanele vârstnice care locuiesc singure, bolnavii cronici, persoanele cu dizabilități, oamenii fără adăpost și beneficiarii centrelor sociale. În paralel, echipele DAS distribuie la domiciliu apă minerală și fructe celor aflați în evidență, iar la solicitare îi ajută inclusiv cu procurarea alimentelor și medicamentelor.

Pentru persoanele internate în centrele rezidențiale și de zi, municipalitatea anunță că sunt asigurate toate condițiile necesare pentru traversarea perioadei de caniculă în siguranță.

În zilele cu Cod Roșu, Direcția de Sănătate Publică va activa puncte speciale de prim-ajutor în municipiu, multe dintre acestea fiind organizate în farmacii, unde ieșenii afectați de temperaturile extreme vor putea primi asistență medicală și apă potabilă. În perioadele de Cod Portocaliu va fi distribuită apă în aceste puncte, iar odată cu intrarea în Cod Roșu acestea vor funcționa ca adevărate centre de sprijin pentru populație.

CTP distribuie pahare cu apă călătorilor

Și Compania de Transport Public intră în dispozitivul de intervenție. La toate capetele de linie vor fi distribuite pahare cu apă călătorilor care au nevoie de hidratare, iar dozatoare și purificatoare de apă sunt amplasate în numeroase puncte importante din municipiu, de la Dacia și CUG până la Gară, Copou, Piața Unirii, Podu Roș sau Târgu Cucu.

Totodată, echipele CTP vor monitoriza permanent mijloacele de transport în comun pentru a identifica rapid persoanele cărora li se face rău din cauza temperaturilor ridicate și care necesită intervenție medicală.

Planul de măsuri merge însă mult mai departe. ApaVital are obligația să mențină funcționale toate cișmelele publice și să asigure alimentarea cu apă în cartierele unde sursele locale au scăzut sau au secat. În același timp, Salubris intensifică ridicarea deșeurilor și va interveni zilnic, în orele de vârf ale caniculei, cu utilaje speciale de tip Spray Cannon, capabile să pulverizeze apă fină pentru reducerea temperaturii la nivelul carosabilului și îmbunătățirea calității aerului.

Fântânile arteziene din oraș vor funcționa până la ora 24:00, iar arterele principale vor fi stropite mai des pentru diminuarea efectelor căldurii extreme.

În paralel, Poliția Municipiului Iași și Poliția Locală vor suplimenta patrulele pe timpul nopții, vor intensifica verificările în zonele împădurite precum Ciric și C.A. Rosetti pentru prevenirea incendiilor și vor continua acțiunile de identificare și îndrumare a persoanelor fără adăpost către centrele special amenajate.

Primăria face apel și la ieșeni, să manifeste solidaritate

Nici piețele agroalimentare nu sunt uitate. Municipalitatea a dispus amenajarea unor puncte pentru distribuirea apei potabile și intensificarea controalelor privind comercializarea produselor alimentare perisabile, pentru a preveni apariția unor probleme de sănătate cauzate de temperaturile extreme.

În plus, în funcție de evoluția vremii, traficul greu ar putea fi restricționat în intervalul 11:00–17:00, fiind vizate autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, măsură menită să protejeze infrastructura rutieră și să reducă efectele caniculei asupra carosabilului.

Primăria face apel și la organizațiile neguvernamentale, dar și la toți ieșenii, să manifeste solidaritate și să acorde o atenție deosebită persoanelor vulnerabile – bătrâni, bolnavi cronici, persoane cu dizabilități sau cu venituri reduse. Autoritățile avertizează că următoarele zile pot fi critice și îi îndeamnă pe cetățeni să respecte recomandările specialiștilor: evitarea expunerii la soare în orele de vârf, hidratarea permanentă și solicitarea imediată de ajutor în cazul apariției simptomelor specifice epuizării termice. În fața unuia dintre cele mai severe episoade de caniculă din ultimii ani, întregul aparat administrativ al Iașului rămâne în stare de mobilizare. Carmen DEACONU