INCHIDE

Podul peste Prut a ajuns la 55%, dar timpul se scurge: „Prea puțin pentru a încheia la termen!”

Podul peste Prut a ajuns la 55%, dar timpul se scurge: „Prea puțin pentru a încheia la termen!”

Șantierul de la Ungheni–Zagarancea a intrat într-o etapă spectaculoasă, cu tablierul metalic montat simultan de pe ambele maluri ale Prutului. Problema este că progresul de 55% pare insuficient pentru ca proiectul să fie terminat până în octombrie 2026, termenul prevăzut în contract. Podul care trebuie să lege România de Republica Moldova riscă să mai aștepte luni bune.

A8 înaintează spre Prut, dar ceasul ticăie! Podul de la Ungheni - Zagarancea a ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 55%, iar pe șantier se lucrează intens la montarea tablierului metalic. Primele elemente au fost instalate pe malul moldovenesc, în timp ce constructorul continuă montarea și sudarea ultimelor componente pe partea românească.

Imaginile sunt spectaculoase, însă în spatele lor se ascunde o problemă serioasă: mai este enorm de mult de lucru, iar termenul contractual se apropie cu pași repezi.

Lucrările au început în aprilie 2025, iar contractul prevede finalizarea proiectului în octombrie 2026. La un stadiu de numai 55%, presiunea asupra constructorului este uriașă.

55% realizat, dar termenul se apropie! Poate fi terminat podul în doar câteva luni?

Podul nu înseamnă doar montarea tablierului. Mai sunt de executat și finalizat lucrări la structură, carosabil, instalații, elemente de siguranță și conexiunile rutiere de pe cele două maluri.

Practic, mai bine de 40% din proiect trebuie încă dus la capăt, iar etapa finală nu poate fi tratată ca o simplă operațiune de finisare.

În total, vor fi montate 44 de elemente de tablier metalic, pentru cele două căi de circulație. Podul va avea aproximativ 261 de metri, iar fiecare sens va fi construit separat, într-un ansamblu proiectat pentru trafic de autostradă.

Contractul are o valoare de 151,69 milioane de lei fără TVA, fiind finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Podul care trebuie să unească românia și Moldova riscă să mai aștepte!

Miza este uriașă. Podul de la Ungheni este proiectat să devină prima conexiune rutieră transfrontalieră în regim de autostradă dintre România și Republica Moldova.

Prin el, Autostrada Unirii A8 ar urma să ajungă la Prut și să se conecteze cu viitoarea infrastructură de mare viteză din Republica Moldova.

Numai că există o altă problemă: nici după terminarea podului nu vom avea imediat o autostradă continuă până în Republica Moldova.

În prima etapă, traficul va fi descărcat pe DJ 249A, pe o conexiune provizorie, până la realizarea legăturii complete cu viitorul tronson moldovenesc.

Primii kilometri de autostradă din Republica Moldova, la orizont

Chișinăul și Bucureștiul au făcut deja pași pentru proiectarea segmentului moldovenesc. Republica Moldova pregătește aproximativ 5 kilometri de autostradă, care ar urma să fie primii din istoria țării.

Așadar, podul de la Ungheni este piesa care poate deschide o nouă rută de mare viteză între România și Republica Moldova.

Dar pentru ca momentul istoric să se producă, constructorul trebuie să recupereze serios din timpul pierdut.

55% este un progres important. Însă, raportat la termenul contractual, pare prea puțin pentru o finalizare fără emoții.

Șantierul a ajuns la faza în care tablierele se ridică de pe ambele maluri ale Prutului. Urmează însă cursa decisivă.

Octombrie 2026 este termenul. Podul trebuie să fie gata. Iar timpul rămas începe să fie tot mai greu de negociat. Daniel BACIU