Iașul joburilor invizibile

* deși pare, la prima vedere, un județ ușor de citit în statisticile oficiale, Iașul are o piața de muncă aproape neștiută * în județ sunt puțin peste 200.000 de salariați și aproape 10.000 de șomeri înregistrați * între aceste două cifre se află o piață a muncii mult mai mare, mai fluidă și mai greu de prins în tabele: PFA-uri, microafaceri, muncă pe platforme, colaborări la distanță, activități sezoniere și servicii prestate fără să treacă prin marile companii * în zona gri a economiei locale, se află tot mai multe dintre „joburile invizibile” ale Iașului

Când se vorbește despre piața muncii din Iași, aproape toată discuția se poartă în jurul marilor angajatori, al fabricilor, al multinaționalelor, al spitalelor, universităților și instituțiilor publice. Acolo se văd cel mai ușor contractele, salariile și evoluțiile de personal. Numai că economia reală a județului nu mai încape de mult doar în această fotografie oficială.

Datele Direcției Județene de Statistică arată că efectivul salariaților din județul Iași a fost de 202.017 persoane în aprilie 2025, iar în iulie 2025 era de 201.324 persoane. În paralel, AJOFM Iași raporta la finalul lui decembrie 2025 un total de 9.627 de șomeri înregistrați și o rată a șomajului de 3,44%. Cu alte cuvinte, statisticile mari surprind relativ bine salariatul clasic și șomerul oficial, dar mult mai slab pe cei care lucrează fragmentat, independent, pe proiect sau prin intermedieri digitale.

Povestea joburilor invizibile din Iași

O primă categorie este cea a muncii independente. Potrivit tabelelor ONRC pentru mai 2025, în județul Iași erau activi 16.557 de profesioniști persoane fizice — adică PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale -- la care se adăugau 44.652 persoane juridice active, în total 61.209 profesioniști activi din punct de vedere juridic. În același interval, între 1 ianuarie și 31 mai 2025, în județ s-au înmatriculat 2.534 entități, dintre care 832 PFA, 147 întreprinderi individuale și 1.546 SRL-uri. Aceste cifre arată că o parte consistentă din economia locală se mută spre forme de lucru mai mici, mai mobile și mai greu de citit prin grila clasică a „angajator mare – angajat stabil”.

Problema este că aceste trasee profesionale nu se văd la fel de spectaculos în statisticile publice. Când un om pleacă dintr-o corporație și începe să lucreze pe PFA, el poate dispărea dintr-o anumită categorie statistică fără să fi ieșit, în realitate, din piața muncii. Dimpotrivă: poate munci mai mult, pentru mai mulți clienți și cu venituri uneori mai instabile, dar alteori mai bune.

O a doua zonă a joburilor invizibile este munca pe platforme. La nivel național, Blocul Național Sindical estima în ianuarie 2026 că în România activează peste 200.000 de lucrători pe platforme digitale, iar organizația a cerut reglementări mai clare pentru un sector în care statutul profesional rămâne adesea ambiguu. La nivel european, noua directivă privind munca pe platforme a fost deja adoptată, iar statele membre trebuie să o transpună în legislația națională până la 2 decembrie 2026. Pentru un oraș mare, universitar și foarte conectat digital precum Iașul, acest segment nu mai este marginal.

Aici intră șoferii de ride-hailing, curierii de livrări, dar și alte forme de muncă mediată algoritmic, unde oamenii lucrează mult, uneori în mai multe schimburi, fără să apară în imaginarul public drept „angajați ai economiei mari”. În viața de zi cu zi, ei sunt printre cei mai vizibili. În statisticile tradiționale, rămân adesea printre cei mai greu de clasificat.

O a treia categorie este cea a activităților sezoniere, ocazionale sau parțiale. Iașul are o economie de servicii foarte fragmentată: evenimente, HORECA, mici lucrări, întreținere, comerț online, beauty, transport, meditații, îngrijire, agricultură periurbană, activități casnice remunerate, muncă de weekend. O parte este fiscalizată, o parte merge prin colaborări flexibile, iar o parte rămâne în zona informală. Din acest motiv, numărul real al celor care „muncesc” este aproape sigur mai mare decât imaginea dată de salariul clasic și de contractul standard.

Paradoxul Iașului este tocmai acesta: județul poate avea, simultan, peste 200.000 de salariați, aproape 10.000 de șomeri înregistrați și mii de persoane care lucrează în afara fotografiei oficiale. Nu pentru că nu ar munci, ci pentru că muncesc altfel decât în modelul industrial de acum 15 ani.

Inclusiv datele AJOFM sugerează această ruptură. La începutul lui 2026, numărul locurilor de muncă vacante anunțate în județ oscila în jurul a câteva sute — 776 într-o săptămână din ianuarie și 788 la finalul aceleiași luni. Oferta există, dar ea nu explică singură întreaga mișcare de pe piața muncii. Mulți ieșeni nu mai așteaptă anunțul clasic de angajare; își caută clienți, curse, comenzi, proiecte sau surse multiple de venit.

Dan DIMA