Iașul rural se prăbușește: fără muncă, fără tineri, fără viitor!

* există comunități întregi în care lipsa locurilor de muncă a devenit o stare de fapt, un mod de viață impus * tinerii pleacă, cei rămași sunt fie prea în vârstă, fie fără alternative, iar comunitățile intră într-un cerc vicios: fără locuri de muncă nu există dezvoltare, iar fără dezvoltare nu apar locuri de muncă

 Sub calmul statisticilor oficiale, județul Iași ascunde o realitate care zguduie din temelii imaginea unei regiuni „în plină dezvoltare”. Este o hartă a șomajului care nu doar că arată cifre, ci spune o poveste dură despre inegalitate, abandon și două lumi care nu mai comunică între ele.

În centrul acestui paradox stă chiar municipiul Iași. Doar 817 șomeri. O cifră care, privită superficial, ar putea sugera prosperitate, dinamism, un oraș care „merge”. Clădiri de birouri, investiții, IT, universități, oportunități - toate conturează imaginea unei capitale regionale care pare să fi câștigat pariul dezvoltării.

Dar această imagine se prăbușește instantaneu atunci când privești dincolo de limitele orașului. Pentru că acolo începe adevărata dramă. În comuna Lungani, numărul șomerilor ajunge la 832 - mai mult decât în întreg municipiul Iași. Nu este o simplă coincidență statistică. Este un semnal de alarmă. Este dovada unei rupturi sistemice. În Todirești, alte 358 de persoane fără loc de muncă. În Mironeasa și Sirețel — câte 322 fiecare. În Țibănești — 282. În Moțca — peste 200.

Nu mai vorbim despre cazuri izolate. Vorbim despre comunități întregi în care lipsa locurilor de muncă a devenit o stare de fapt, un mod de viață impus. Aceasta nu mai este doar o problemă economică, ci o criză socială în toată regula.

La polul opus: Țuțora – 8 șomeri, Aroneanu – 11, Bivolari și Răchiteni, câte 12.

Diferența dintre urban și rural nu mai este o simplă discrepanță — este o prăpastie. Pe de o parte, un oraș care atrage investiții, companii, salarii competitive. Pe de altă parte, sate unde oportunitățile sunt rare, infrastructura precară, iar speranța — tot mai fragilă.

Orașele mici, precum Pașcani (264 șomeri), Hârlău (124) sau Târgu Frumos (105), par suspendate între aceste două lumi. Nici suficient de dezvoltate pentru a absorbi forța de muncă, nici complet abandonate. Dar nici ele nu reușesc să schimbe direcția.

În schimb, ruralul devine epicentrul unei realități ignorate: lipsa investițiilor, izolarea, dependența de ajutoare sociale și, mai ales, exodul tinerilor.

Pentru că, în spatele acestor cifre, se ascunde un fenomen și mai grav: dispariția lentă a satului românesc.

Tinerii pleacă. Cei rămași sunt fie prea în vârstă, fie fără alternative. Iar comunitățile intră într-un cerc vicios: fără locuri de muncă nu există dezvoltare, iar fără dezvoltare nu apar locuri de muncă.

Un alt detaliu care amplifică dramatismul situației: aproape jumătate dintre șomeri sunt femei. În multe localități, procentul este chiar mai mare. Asta înseamnă dependență economică, vulnerabilitate socială și, adesea, blocaj în dezvoltarea familială.

Și atunci apare întrebarea incomodă: cum poate coexista, în același județ, un pol de creștere economică accelerată și un teritoriu rural care pare abandonat?

Răspunsul este simplu și dureros: dezvoltarea nu s-a distribuit egal.

Iașul urban aleargă înainte. Iașul rural rămâne în urmă.

Iar această ruptură nu este doar statistică. Este vizibilă în drumuri, în școli, în accesul la servicii, în nivelul de trai. Este o linie invizibilă care separă oportunitatea de stagnare.

Dacă tendința continuă, consecințele vor fi inevitabile: depopulare accelerată, presiune pe orașe, dezechilibre sociale tot mai mari.

Pentru că, în final, nu vorbim doar despre șomaj.

Vorbim despre viitorul unui județ împărțit în două lumi. Una care crește. Și una care riscă să dispară. Daniel BACIU