Iașul universitar revine la viață
* „În numele Universităţii, îi asigur că vom face tot posibilul să ne asumăm responsabilităţile menţionate în contractul de studii cu cinste, cu onoare, în limita a ceea ce este posibil”, a spus rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza, Liviu-George Maha * „Primim studenţii într-un campus funcţional, poate cel mai verde campus din ţară, care din acest an va avea şi un sistem inteligent de management al traficului. Începem cu optimism şi încredere pentru că vom pune piatra de temelie a căminului care va fi construit Compania Naţională de Investiţii”, a declarat Dan Cașcaval, rectorul TUIASI
Rectorul de la UAIC, Liviu-George Maha, a vorbit bobocilor despre responsabilitate, respectarea promisiunilor şi onoare. Întreaga ceremonie a fost urmărită în direct, dar şi audio-video, de peste 200 de persoane. La finalul festivităţii, au fost premiaţi studenţii care au avut rezultate excepţionale în anul universitar 2023-2024.
În Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii Alexandru Ioan Cuza a avut loc, luni, festivitatea de deschidere a anului academic 2024-2025. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, autorităţi locale şi parlamentari.
Ceremonia a început cu mesajul rectorului UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha. El a spus că va face tot posibilul ca instituţia de învăţământ pe care o reprezintă să îşi asume responsabilităţile menţionate în contractul de studii „cu cinste, cu onoare, în limita a ceea ce este posibil”. „Mesajul meu este unul în primul rând pentru boboci. În numele Universităţii, îi asigur că vom face tot posibilul să ne asumăm responsabilităţile menţionate în contractul de studii cu cinste, cu onoare, în limita a ceea ce este posibil. Mă bucur că putem continua proiecte importante pentru studenţi, fie că au fost scrise în anii trecuţi şi acum au ajuns în faza de implementare, fie că le demarăm acum sau sunt abia în stadiul de idei. Toate aceste proiecte sunt şi vor fi derulate sub semnul transparenţei şi al respectului pentru student", a spus Liviu George Maha.
Rectorul UAIC şi-a continuat intervenţia cu un mesaj adresat colegilor din Universitate, spunând că doreşte să întărească mesajul de unitate pe care l-a avut şi în campania electorală pentru funcţia de rector. „Vă propun să privim această deschidere de an universitar ca pe un nou început, începutul unei perioade de construcţie. Avem nevoie de echilibru, cred că împreună putem face lucruri frumoase pentru comunitatea noastră”, a spus Liviu George Maha.
Rectorii ieșeni, în vizită la UAIC
Pentru prima dată în ultimii ani, la ceremonia de deschidere a noului an universitar organizat de UAIC a participat şi rectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Dan Caşcaval. El a vorbit în numele celorlalţi rectori de la universităţile de stat din Iaşi. „Pentru excelenţa dascălilor dumneavoastră, pentru calitatea absolvenţilor dumneavoastră, pentru ceea ce reprezentaţi dumneavoastră în Iaşiul universitar şi în România, suntem aici onoraţi că putem să vă mulţumim. Le dorim tuturor celor care vor fi, sunt sau au fost studenţi ai Universităţii Alexandru Ioan Cuza să creadă în dascălii lor şi să fie convinşi că prin ceea ce au învăţat în amfiteatre şi laboratoare vor izbândi, iar dumneavoastră, deopotrivă colegi şi prieteni, un an cât mai rodnic, plin de bucurii şi sănătate", a spus Dan Caşcaval.
La eveniment au fost prezenţi Gerard Jităreanu, rectorul Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”, Aurelian Bălăiţă, rector al Universităţii Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi şi Adrian Covic, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi.
Rectorul TUIASI: „Am avut o concurenţă fără egal în ultimii 20 de ani!”
După ceremonia de deschidere a anului academic de la UAIC, autorităţile şi profesorii universitari s-au mutat din Aula „Mihai Eminescu” în Aula Magna „Carmen Sylva” care aparţine Universităţii Tehnice „Gh.Asachi”. Cu acest prilej, rectorul Dan Caşcaval a spus că începe noul an academic cu optimism şi încredere. Unul dintre motivele de bucurie este începerea lucrărilor la noul cămin destinat doctoranzilor universităţii. Acesta va fi construit între Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Întreaga investiţie va costa peste 4 milioane de euro. „Ceea ce vă spun se datorează faptului că am avut o concurenţă fără egal în ultimii 20 de ani, o concurenţă care practic a fost uniform distribuită la toate facultăţile universităţii. Privim cu optimism şi încredere pentru că primim studenţii într-un campus funcţional, poate cel mai verde campus din ţară, care din acest an va avea şi un sistem inteligent de management al traficului. Începem cu optimism şi încredere pentru că vom pune piatra de temelie a căminului care va fi construit Compania Naţională de Investiţii. Privim încrezători pentru că vom construi campusul dual, care va fi ridicat cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii”, a spus rectorul TUIASI, Dan Caşcaval. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Un adolescent de 16 ani din Iași a pătruns cu forța în casa unei femei de 52 de ani, pe care a agresat-o fizic și a violat-o. Cei doi nu se cunosc
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași
Piața Unirii intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare
Măsuri urgente și investiții programate pentru stabilizarea străzii Văleni
Inchiriere cabana in Crivesti - Iasi, Revelion 2025-2026
Tragedie în Capitală: o femeie a decedat într-un incident la metrou
Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 20-a din Superligă.
Un adolescent de 16 ani din Iași a pătruns cu forța în casa unei femei de 52 de ani, pe care a agresat-o fizic și a violat-o. Cei doi nu se cunosc
BANCUL ZILEI– Știi magazinul ăla de bijuterii unde ai văzut inelul acela imens cu diamant?
Sancțiuni dure în SpaniaSevilla nu va fi iertată după incidentele grave din derby-ul cu Betis!
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Horoscop de weekend și energiile care pot schimba totul în aceste zile
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Trei nume: Lamine Yamal, Cole Palmer, Nico Williams. Pubalgie!
Ce se întâmplă când polița RCA este suspendată
Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
Finalizarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Activității Institutului de Medicină Legală Iași”
SIMPLY SMILING S.R.L. SRL anunță închiderea proiectului demarat în luna iulie 2024, proiect cu titlul “Îmbunătățirea capacității tehnice și organizatorice a SIMPLY SMILING S.R.L. în vederea dezvoltării serviciilor de asistență stomatologică oferite clienți
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
Reacția Andreei Marin după ce un fan i-a comentat apariția TV: „Fără să-ți mai plângi de milă ”
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași
Ignatul în 2025
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
Regele romilor, anchetat după logodna fiului său de 16 ani cu o minoră de 14 ani. Fata este însărcinată
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Căci un Copil ni S-a născut…” – Concert de Crăciun despre Lumina care străbate veacurile
Ajutor de 125 de lei la pensie. În ce județe s-a încărcat, azi, cardul de alimente? Care pensionari iau banii?
COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT Data: 2025-12-04 HIO CORPORATION SRL
Coroana cercetării ajunge la UAIC. Zece premii ale Academiei Române, la Iași
Calitatea apartamentelor de la Stejarii Collection: lux, confort și natură
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Val agresiv de viroze: Iașul depășește pragul de 4.500 de cazuri
Moldova
Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 20-a din Superligă.
Un adolescent de 16 ani din Iași a pătruns cu forța în casa unei femei de 52 de ani, pe care a agresat-o fizic și a violat-o. Cei doi nu se cunosc
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
Politica
Diana Buzoianu: "Siguranța oamenilor și protejarea ursului brun pot merge împreună"
Peste 500 de magistrați, în solidaritate cu judecătorii Beșu și Moroșanu. Kovesi, în fruntea listei
”Eroare și oroare”. Reacția avocatului Toni Neacșu, fost membru CSM, după conferința de presă de la Curtea de Apel București
David Popovici, mare susținător Nicușor Dan și „vedetă“ în videoclipul ‘Când rinocerii’, spune că și-a pierdut răbdarea cu politicienii: Pentru mine a devenit obositor. Cred că și pentru voi
Judecătoarea Adriana Stoicescu demască adevăratele interese din spatele documentarului Recorder
Alexandru Nazare, la Bruxelles: România intră în discuțiile-cheie pentru regulile fiscale și reforma vamală a UE
Ultima Ora