Iaşul ar putea deveni centrul unui viitor cluster dedicat industriei aerospaţiale
* centrul ar urma să reunească universităţi, companii, instituţii publice şi surse de finanţare pentru dezvoltarea acestui domeniu în regiunea Moldovei * prezent la Iași celebrul cosmonaut Dumitru Prunariu consideră că Iaşul are deja resurse care pot susţine dezvoltarea unei industrii aerospaţiale
Iniţiativa a fost discutată în cadrul unei întâlniri dedicate sectorului aerospaţial, unde specialiştii au atras atenţia asupra nevoii de coordonare între cercetare, educaţie şi industrie. „E păcat să nu profităm de creşterea interesului mediului economic pentru acest domeniu. Tocmai de aceea am propus înfiinţarea unui cluster care să reunească mediul economic, administraţia şi universităţile. Doar printr-o astfel de colaborare putem dezvolta acest sector. Mediul economic are nevoie de specialişti, universităţile au nevoie de parteneri care să transforme cercetarea în valoare economică, iar toate acestea nu pot funcţiona fără atragerea de fonduri europene şi identificarea surselor de finanţare disponibile. Nu aş vrea să rămână doar o idee, ci să o valorificăm ca pe o oportunitate deja în dezvoltare la nivel european”, a spus primarul Mihai Chicira.
La discuţiile purtate în Sala Mare a Primăriei au fost doi invitaţi speciali: Julie Payette, astronaut, inginer şi fost Guvernator General al Canadei, una dintre cele mai cunoscute personalităţi internaţionale din domeniul aerospaţial, şi Dumitru Prunariu, cosmonaut şi singura persoană din România care a ajuns în spaţiul cosmic. „Acest cluster caută să reunească capacităţi locale, atât în domeniul învăţământului, al afacerilor, al firmelor care promovează domeniul aerospaţial, al unor surse de finanţare şi, normal, ca un cadru de organizare oferit de Primăria municipiului Iaşi pentru a dezvolta aerospaţial”, a declarat Dumiru Prunariu.
Celebrul cosmonaut consideră că Iaşul are deja resurse care pot susţine dezvoltarea unei industrii aerospaţiale, atât prin companii implicate în proiecte internaţionale, cât şi prin mediul universitar. „Sonovision, de exemplu, este implicată în proiecte internaţionale aerospaţiale. În afară de aceea, învăţământul superior de la Iaşi, atât cel oferit de Universitatea Tehnică, cât şi de unele facultăţi ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza, pregătesc specialişti care foarte uşor pot să abordeze acest domeniu”, a explicat acesta.
Discuţiile au vizat şi lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a cercetării şi inovării în România. Participanţii au subliniat că investiţiile reduse în cercetare afectează capacitatea ţării de a genera proiecte competitive şi aplicabile în economie. „Nouă ne lipseşte în momentul de faţă mai multă coordonare, mai multă organizare şi mai ales instituţii care să facă conexiunea între învăţământ, cercetare şi industrie”, a afirmat Prunariu, adăugând că România rămâne printre ultimele state europene la investiţiile în cercetare.
Viitorul cluster ar urma să aibă caracter regional, nu exclusiv local, în condiţiile în care printre participanţi se află şi actori importanţi din Bacău, inclusiv compania Aerostar şi aeroportul din Iaşi. „Nu este strict legat de Iaşi. Participanţii sunt din întreaga regiune”, au precizat iniţiatorii proiectului, care estimează că, într-o primă etapă, structura ar trebui organizată simplu şi eficient, pe baza unui plan de dezvoltare pe termen scurt şi mediu. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!