Ieșenii folosesc prea ușor antibioticele pentru răni simple

* o rană care se înroșește sau se vindecă greu nu înseamnă automat infecție * medicii ieșeni atrag atenția că antibioticele nu trebuie folosite „după ureche”, ci doar atunci când există semne clinice clare

În multe case, o rană mică este tratată după același scenariu: se curăță rapid, se caută un unguent „cu antibiotic”, iar dacă zona se înroșește sau se vindecă mai greu apare imediat ideea unui tratament mai puternic. Pentru medici, tocmai aici începe problema. Nu orice rană este infectată și nu orice bacterie prezentă pe piele trebuie combătută cu antibiotic.

„Leziunile cutanate sunt frecvent colonizate de bacterii, însă colonizarea nu înseamnă automat infecție. O rană poate avea bacterii pe suprafață fără ca organismul să fie atacat de o infecție care cere tratament antibiotic. Diferența este importantă, pentru că folosirea inutilă a antibioticelor poate produce reacții adverse și contribuie la apariția bacteriilor rezistente”, a spus prof. univ. dr. Egidia Miftode, de la Departamentul de Boli Infecțioase al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Diferența dintre o rană colonizată și una infectată nu se stabilește doar printr-un rezultat de laborator. Colonizarea înseamnă prezența bacteriilor pe leziune. Infecția apare atunci când bacteriile se multiplică, invadează țesuturile și provoacă reacție locală sau generală. De aceea, medicii se uită în primul rând la semnele clinice, nu doar la faptul că o cultură poate ieși pozitivă.

Antibioticul nu este un pansament mai puternic

Semnele care pot indica o infecție sunt roșeața care se extinde, căldura locală, durerea în creștere, umflarea zonei, puroiul sau apariția febrei. În astfel de cazuri, antibioticul poate fi necesar, dar decizia trebuie luată de medic, în funcție de evoluția leziunii și de starea pacientului.

„Pentru pacient, o rană care arată urât pare automat infectată. În realitate, unele leziuni se vindecă lent din alte motive: circulație proastă, diabet, vârstă înaintată, presiune locală, pansament nepotrivit sau îngrijire insuficientă. În aceste cazuri, soluția nu este neapărat antibioticul, ci o evaluare corectă și o îngrijire locală adecvată. Există și situații în care infecția nu se manifestă spectaculos. La pacienții cu diabet, insuficiență vasculară, imunitate scăzută sau la vârstnici, semnele pot fi mai discrete. Rana nu se mai închide, exsudatul crește, apare un miros persistent, țesutul devine friabil sau durerea se schimbă brusc. Aceste semnale trebuie luate în serios și evaluate medical”, a continuat prof. univ. dr. Egidia Miftode.

Antibioticul nu este un pansament mai puternic. Este un medicament care trebuie folosit cu indicație. Luat inutil, poate provoca efecte nedorite și poate slăbi eficiența tratamentelor atunci când apare o infecție reală. Cu cât antibioticele sunt folosite mai des fără motiv, cu atât devine mai greu de tratat, în timp, o infecție care chiar are nevoie de ele.

În cazul rănilor simple, primul pas este îngrijirea locală corectă: curățarea leziunii, protejarea zonei, controlul secrețiilor, schimbarea pansamentului și urmărirea evoluției. În unele cazuri, pot fi indicate antiseptice locale sau pansamente speciale, dar tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient.

O rană nu trebuie ignorată dacă roșeața se extinde, zona devine fierbinte, durerea crește, apare puroi, se instalează febra sau starea generală se modifică. Semne de alarmă sunt și necroza, durerea severă disproporționată față de aspectul rănii sau o inflamație care se extinde rapid. În astfel de situații, întârzierea tratamentului poate duce la complicații.

Mesajul specialiștilor ieșeni este unul de echilibru. Antibioticele nu trebuie demonizate, dar nici folosite ca soluție automată pentru orice leziune. Ele rămân esențiale atunci când există infecție reală, însă trebuie rezervate cazurilor în care semnele clinice justifică tratamentul.

Maura ANGHEL