Încă un copil a decedat din cauza bacteriri ucigașe de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași, transmit surse medicale.
Încă un copil a decedat din cauza bacteriri ucigașe de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași, transmit surse medicale.
Copilul a fost transferat în weekend de la unitatea medicală ieșeană la București.
Medicii bucureșteni de la Spitalul Grigore Alexandrescu nu au reușit să-i salveze viața.
Se pare că era vorba de o fetiță.
Numărul victimelor a ajuns astfel la șapte.
Context
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, că şase copii cu vârsta mai mică de un an care erau internaţi la Spitalul de copii "Sfânta Maria" din Iaşi au murit în ultimele zile, aceştia fiind infectaţi cu bacteria Serratia marcescens, relatează Agerpres.
"Din datele pe care le avem la dispoziţie, în acest moment, discutăm despre nouă pacienţi cu vârsta sub un an infectaţi cu această bacterie - Serratia -, dintre care, până în acest moment au fost înregistrate şase decese.
Din datele medicale existente la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă din punct de vedere medical între infecţiile asociate şi celelalte patologii sau comorbidităţi ale pacienţilor.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!