INCHIDE

Incendiul de la depozitul de deșeuri Țuțora, sub control

Incendiul de la depozitul de deșeuri Țuțora, sub control

* incendiul este în acest moment sub control, iar suprafața afectată s-a redus semnificativ, coborând sub pragul de 6.000 de metri pătrați * flăcările deschise nu se mai manifestă, semn că focarele active au fost în mare parte lichidate, rămânând însă zone cu ardere mocnită

La Țuțora, lupta pompierilor ieșeni cu incendiul izbucnit la depozitul de deșeuri continuă, într-o intervenție de amploare care a pus la încercare atât resursele, cât și rezistența echipelor din teren.

Focul a izbucnit într-un depozit de deșeuri cu grad ridicat de încărcare combustibilă, iar flăcările au cuprins rapid o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătrați, afectând un volum estimat de circa 1.500 de metri cubi de deșeuri. În fazele inițiale, incendiul a avut o intensitate ridicată, generând degajări importante de fum și necesitând intervenții susținute din partea echipajelor.

Pe măsură ce orele au trecut, situația a început să fie stabilizată. Potrivit informațiilor transmise de ISU Iași, incendiul este în acest moment sub control, iar suprafața afectată s-a redus semnificativ, coborând sub pragul de 6.000 de metri pătrați. De asemenea, flăcările deschise nu se mai manifestă, semn că focarele active au fost în mare parte lichidate, rămânând însă zone cu ardere mocnită, specifice acestui tip de material.

Intervenția rămâne una complexă și de durată. Până în prezent, pompierii au utilizat aproximativ 800 de metri cubi de apă, în încercarea de a limita extinderea focarelor și de a răci zonele afectate. La fața locului acționează în continuare echipaje ale ISU Iași, sprijinite de personalul Salubris, într-un efort comun de finalizare a intervenției și de monitorizare a eventualelor reaprinderi.

În faza de intensitate maximă a incendiului, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Țuțora, Prisăcani și Tomești, ca măsură de precauție, din cauza degajărilor semnificative de fum. Măsura a avut rol preventiv, vizând informarea rapidă a populației din zonele potențial expuse.

Ulterior, monitorizările efectuate de stațiile de calitate a aerului nu au indicat depășiri ale valorilor admise, iar condițiile meteorologice favorabile – cu vânt constant din sector vestic și nord-vestic – au contribuit la dispersia fumului, reducând impactul asupra zonelor locuite. Carmen DEACONU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!