IT-ul, la mare căutare printre tinerii ieșeni
În ultimii ani, domeniul IT a câștigat foarte multă popularitate la nivelul Iașului, iar acest lucru se poate observa cu ușurință datorită marilor companii care și-au făcut loc pe piața din capitala Moldovei. Astfel, numele mari de coorporații care și-au deschis sedii în Iași atrag tot mai mulți tineri care sunt în căutarea unor oportunități de angajare.
Cei mai avantajați sunt cei care au urmat studii superioare în domeniu, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau la Universitatea „Gheorghe Asachi”. Cu toate acestea, există foarte multe persoane care frecventează cursul de IT, pentru o reconversie profesională.
Reprezentanții unei școli private de IT au vorbit pentru „Evenimentul” despre acest subiect și au precizat că adresabilitatea a crescut considerabil în ultimii doi ani. „În momentul de față, noi instruim peste 120 de persoane. Sunt persoane tinere, cu studii superioare, care au urmat o altă facultate, nu cea de informatică. Dar, și-au dat seamă că IT-ul este un domeniu la mare căutare și că pe piața din Iași există foarte multe job-uri în acest domeniu. Astfel, avem tineri care au tot felul de locuri de muncă, de la mecanici până la arhitecți. Practic, ei încearcă să își găsească o nouă vocație, cu ajutorul nostru. Desigur, avem foarte mulți elevi care au reușit deja să se integreze pe piața muncii și care și-au găsit job-uri la companiile din Iași”, a precizat Camelia Bogdan, reprezentanta unei școli private de IT.
De ce sunt tinerii atrași de acest domeniu?
Domeniul IT reușește să atragă tot mai mulți adepți, iar companiile mari care au apărut în ultimii ani în Iași sunt un factor important, care influențează acest lucru. Clădirile de sticlă, birourile moderne și condițiile de muncă pe care le oferă angajatorii sunt doar câteva dintre criterii pe care tinerii le iau în calcul în momentul în care aleg să activeze în acest domeniu. „Trebuie să fim sinceri, tinerii sunt atrași în primul rând de salariile pe care le oferă aceste companii. Totodată, vorbim despre job-uri stabile. Angajatorii fac contracte așa cum trebuie, de cele mai multe ori pe perioadă nedeterminată, iar acest lucru îi ajută pe tineri să acceseze anumite credite, de exemplu pentru achiziția unui apartament. Numele importante de pe piața din Iași, care au apărut în ultimii ani, reprezintă un alt punct de atracție. Unii dintre elevii noștri își doresc să lucreze în astfel de companii deoarece ele oferă și foarte multe oportunități de creștere”, a mai spus Camelia Bogdan. Cristian ANDREI
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
A înghețat Bahluiul – Cât de frig a fost azi-noapte la Iași
S-a vândut încă o clădire istorică din centrul Iașului, de pe strada Lăpușneanu. Cumpărătorul, fost partener de afaceri cu fiul primarului Miroslavei
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Premieră la Iași -- conferință regională pentru protecția animalelor
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
SuperLiga, live blog etapa 22. Rapid – Metaloglobus 1-0. Debut cu dreptul pentru giuleșteni în acest an. Cum arată clasamentul după ce echipa lui Gâlcă a urcat pe primul loc
Australian Open 2026. Emma Răducanu face scandal! Ce le-a reproșat organizatorilor
Dorinel Munteanu, după ce FC Hermannstadt a fost egalată pe final de Farul Constanța: „Meritam cele trei puncte”. Mesajul antrenorului pentru șefii clubului
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
În ce situații poate Poliția să intre în casele românilor fără acord
Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță în cursele de ridesharing
Mihai Stoica, șocat de ce a trăit în tribune la FC Argeș – FCSB 1-0: „Un copil m-a înjurat de la jumătate de metru! Jandarmul se uita”
Becali a luat decizia în ceea ce îl privește pe Denis Alibec: „Să văd dacă renunț definitiv sau mă mai gândesc”
Constructorul român de autoturisme Dacia a câștigat celebrul Raliu Dakar!
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit și la Botoșani. Cu o zi în urmă, a avut parte de aceeași primire la Iași
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
BANCUL ZILEI-Chelnerul: – Ce să vă aduc la desert?
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Iașul va avea cea mai scumpă autostradă din Europa. Ultimii 15 kilometri ai A8 ajung la 60 de milioane de euro pe kilometru!
Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”
Comunicat de presă – Finalizare proiect „Sistemul agroecologic tradițional de cunoștințe și practici de cultivare a legumelor autohtone în zona Târgu Frumos: Un atlas digital interactiv pentru generațiile viitoare”
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Decizie CNSC pe Autostrada A8: constructor româno-bulgar pentru tronsonul Moțca–Târgu Frumos
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Moldova
