INCHIDE

Liceul Universității „Cuza” caută învățători și profesori

Liceul Universității „Cuza” caută învățători și profesori

* instituția are disponibile 11 posturi cu normă întreagă și alte 98 de ore pentru completarea normei * marți, 11 august, este ultima zi pentru depunerea dosarelor

O ofertă importantă de locuri de muncă în învățământ este deschisă în aceste zile la Iași. Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” are nevoie de cadre didactice pentru mai multe discipline, iar candidații mai pot depune dosarele marți, 11 august. În aceeași zi vor fi analizate documentele și vor fi afișate punctajele inițiale.

Se caută educatori, învățători și profesori

Oferta cuprinde 11 posturi cu normă întreagă, cele mai multe fiind în educația timpurie. Sunt disponibile cinci posturi de educator/profesor pentru educație timpurie și două posturi pentru învățământul primar. Liceul caută, de asemenea, câte un profesor pentru fizică, limba și literatura română, matematică și limba engleză.

Posturile sunt pe perioadă determinată, pentru cel mult un an școlar, iar unele dintre ele sunt disponibile pentru înlocuirea unor cadre didactice aflate în concediu pentru creșterea copilului.

Aproape 100 de ore pentru completarea normei

Oferta este importantă și pentru profesorii care au nevoie să-și completeze norma didactică. Liceul Universității pune la dispoziție în total 98 de ore, repartizate la mai multe discipline. Cele mai multe sunt în aria socio-umană, unde sunt disponibile 18 ore la discipline precum logică, psihologie, sociologie, economie, filosofie, studii sociale și educație antreprenorială. La matematică sunt 17 ore disponibile, iar la germană și chimie câte 16 ore. Lista continuă cu 12 ore de franceză, nouă ore de educație plastică, șase ore de limba engleză și patru ore de latină.

Ultima zi pentru dosare este 11 august

Candidații interesați mai au la dispoziție doar ziua de marți, 11 august, pentru înscriere. Documentele solicitate includ cererea pentru emiterea avizului, copia actului de identitate, CV-ul, actele de studii și portofoliul personal. Pentru ocuparea prin suplinire a unui post complet pe perioadă determinată, candidații trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de metodologia de mobilitate și să obțină avizul liceului. Procedura de selecție se desfășoară rapid. Tot pe 11 august vor fi analizate dosarele și publicate punctajele inițiale.

Contestațiile vor putea fi depuse pe 12 august, iar interviurile sunt programate pentru 13 august. Rezultatele finale urmează să fie afișate în aceeași zi, după ora 16:00, iar avizele vor fi emise pe 14 august.

Interviul cântărește 75% din rezultatul final, iar evaluarea dosarului reprezintă 25%. Candidații care obțin avizul pot participa ulterior la repartizarea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în condițiile prevăzute pentru mobilitatea personalului didactic. Clara DIMA