Liderul PSD Iași: „Trebuia să am o geantă cu 1,5 milioane euro pentru 15 minute de audiență la Bolojan”
Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași, a transmis presei, astăzi, un comunicat în care dinamitează pur și simplu coaliția guvernamentală. De fapt, la finalul celor înfierate de liderul social-democrat ieșean, a fost postată o declarație cel puțin surprinzătoare: „N-am avut 1,5 milioane de euro pentru o audiență la Bolojan!”.
„În ultimele trei luni, i-am cerut, public, premierului Ilie Bolojan să vorbim despre autostrăzile Moldovei, despre termene clare de implementare, despre finanțări. N-am reușit să ne întâlnim.
Am vrut, ca ales al ieșenilor, să deblochez împreună cu premierul proiectele șoselei ocolitoare a Iașului și varianta orașului Podu Iloaiei. Nici discuția asta n-am avut-o.
Mi-am dorit să facem planul pe termen scurt pentru Sănătatea și investițiile din acest domeniu care trebuie realizate la Iași și în toată Moldova. Premierul n-a avut timp nici pentru asta.
Bihorul are Sală Polivalentă modernă, cu bani guvernamentali, pornește lucrul și la stadion. Iașului i-au fost tăiate de pe listă proiectele similare. E austeritate. Și, oricum, Bolojan nu are timp să ne asculte.
Astăzi am aflat, din presă, că trebuia să-mi fac intrarea la Bolojan prin Vaslui, pe la liderii locali ai PNL și, conform acelorași surse publice, să am și-o geantă cu 1,5 milioane euro pentru 15 minute de audiență la Bolojan” a declarat deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!


