Luca luptă să câștige a doua bătălie împotriva cancerului, dar are nevoie de sprijin!

2luca

Dimensiune font:

| 21-02-2024 07:43

Are doar 7 ani și se luptă cu leucemia pentru a doua oară. Luca are nevoie urgent de transplant de măduvă. Intervenția salvatoare va avea loc în Italia, la Roma. Costurile sunt însă peste puterile unei familii cu venituri medii din România.

Calvarul familiei Guță a început în urmă cu trei ani. Luca se plângea că îl doare unul dintre brațe, așa că părinții l-au dus la medic. După mai multe vizite la spital, doctorii au decis să îi pună mâna în gips. Pentru că durerile nu conteneau, a fost supus unor investigații amănunțite. Copilul a fost diagnosticat cu Leucemie acută limfoblastică cu celule B. „Am simțit cum timpul se oprește, iar realitatea începe să se distorsioneze în fața ochilor mei. Medicul încerca să-mi explice diagnosticul,  însă cuvintele lui se dizolvau în eter fără să le pot prinde sensul. Eram îngenuncheată! O durere ascuțită îmi apăsa pieptul făcându-mă să simt o greutate insuportabilă. Am simțit cum teama mă cuprinde, iar lacrimile stăpânite cu greu, îmi ard în ochi. Întrebările îmi asaltau mintea, iar viitorul părea întunecat și incert”, povesteşte mama băiatului, cu lacrimi în priviri.

Luca a fost însă puternic și după 6 luni de tratament chimioterapeutic intravenos, efectuat într-o clinică din Italia, boala nemiloasă a bătut în retragere.

Familia ar fi vrut să se stabilească la Roma, ca să poată avea mai ușor grijă de Luca, dar situația financiară nu le-a permis părinților să facă mutarea atât de necesară. „Am continuat să venim la control la fiecare 4 luni, am făcut analize peste analize de verificare și în țară, iar când speram că am scăpat de calvar... medicii ne-au anunțat că boala a recidivat. Singura șansă pe care o are acum Luca este un transplant de măduvă. Așa că am revenit de urgență în Italia. Toată familia a făcut teste de compatibilitate: eu, soțul și fiul nostru cel mare. Încă așteptăm rezultatele să vedem cine poate fi donatorul. După operație va trebui să rămânem aici cel puțin un an, pentru spitalizări, controale, analize. Cheltuielile ne depășesc însă posibilitățile financiare, chiria este extrem de mare. Avem nevoie de aproximativ 22.000 de euro, în condițiile în care tratamentele sunt suportate de asigurarea medicală pe care am încheiat-o cu statul italian”, mărturiseşte, extrem de îngrijorată, Daniela.

„Empatia, solidaritatea și sprijinul financiar pot schimba destine”

„Leucemia nu trebuie să fie o sentință. Am văzut împreună de nenumărate ori cum empatia, solidaritatea și sprijinul financiar pot schimba destine. Luca și familia lui au trecut deja prin multe încercări. Orice donație cât de mică înseamnă o rază de speranță pentru un copil de 7 ani care se luptă să învingă o boală nemiloasă. Fiecare gest contează și fiecare inimă generoasă poate desena un zâmbet pe chipul micuțului Luca”, susține Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă. 

Donații se pot face în conturile Asociației „Salvează o inimă” (cod de înregistrare fiscală 31015982): în lei - RO05BTRL00701205W82870XX, în euro - RO28BTRLEURCRT00W8287001, în dolari - RO68BTRLUSDCRT00W8287001. Cod SWIFT: BTRLRO22; Cod BIC: BTRL, cu specificația, în transferul bancar, la detaliile plății, numele Luca Guță. Edi MACRI

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:55

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Apartamente de peste jumătate de milion de euro, în blocurile obișnuite ale Iașului!
17/07/2025 11:24

Cum ar suna un anunt gen „vand apartament 3 camere, 220 mp, etaj 10 din 11, aer conditionat in toate camerele si pregătire pentru jacuzzi pe terasă”? Interesant, cu sigurantă!, si multă lume ar ...

Prețul carburanților, astăzi, în toate benzinăriile din Iași
17/07/2025 10:15

  7.43 lei/l motorină – 6,98 lei/l benzină - Socar (Str. Splai Bahlui) 7.44 – 7,00 - Lukoil (str. Socola) 7.47 – 7,00 - Lukoil (str. Morilor Splaiul Bahlui) 7.47 – 7,00 -  ...

Autostrăzile Moldovei, rămase de izbeliște. Doar promisiunile continuă
17/07/2025 10:14

* Grindeanu: „Îi asigur pe toti moldovenii că se vor continua lucrările, că in acest an se va ajunge cu autostrada pană la Bacău, iar anul viitor, in vară, pană la Pascani, de la Bucuresti&rd ...

Degustări de brânzeturi, afumături, dulcețuri și vinuri, în Copou!
17/07/2025 10:14

* „Iasul in bucate” – Targul regional dedicat traditiei si gustului authentic * participă zeci de producători locali din cele sase judete ale regiunii (Iasi, Botosani, Suceava, Neamt, Bacău ...

Cel mai circulat tronson de tramvai din Iași va fi refăcut
17/07/2025 10:14

Au fost demarate lucrările de modernizare pe cel mai intens circulat tronson de tramvai din Iasi, in zona Targu Cucu – o investitie esentială pentru siguranta si confortul călătorilor din capitala Mol ...

Ieșenii au avut, în ultimul an, aproape un milion de zile de concediu medical!
17/07/2025 10:13

* acestia au prezentat angajatorilor peste 193.000 de certificate medicale, totalizand 916.086 zile de concediu medical! * din totalul certificatelor, 161.742 au fost eliberate pentru incapacitate temporară de ...

Airbnb la Iași, un oraș care se redescoperă prin ochii turiștilor
17/07/2025 08:00

  O simplă privire asupra ofertelor disponibile in această perioadă arată o concentrare puternică a cazărilor in zonele centrale ale Iasului. Cartierul Palas, Copoul, bulevardul Independentei ...

Sărbătoarea Sfintei Marina, fecioara de foc. Adolescenta care a învins balaurul, Imperiul și frica
17/07/2025 07:50

Într-o epocă in care crestinismul era considerat o crimă impotriva statului, Marina, o adolescentă din Antiohia Pisidiei, a avut curajul să spună „nu” sistemului, „nu” fricii ...

  Cetățean de onoare al Iașului, profesorul Ionel Miron aniversat la 90 de ani sub semnul științei și al verticalității
17/07/2025 07:44

Într-un cadru solemn si profund emotionant, Sala Senatului a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi – prima institutie modernă de invătămant superior din Romania – a găz ...

Publicația Colegiului Național Iași este din nou laureată la Concursul Național al Revistelor Școlare
17/07/2025 07:41

Traditia, atunci cand este dusă mai departe cu pasiune si autenticitate, devine o fortă vie. Revista Spre lumină a Colegiului National Iasi, cu o istorie editorială care depăseste un secol, continuă să i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei