Lucrările la Pasajul Socola n-au început, dar devin din ce în ce mai costisitoare
* drumul provizoriu de acces către zona Bucium, peste calea ferată, va costa cu peste 2,2 milioane de lei în plus, ajungând la o sumă finală de 13.541.346,89 lei
Primăria Iași s-a convins că trebuie să aloce bani în plus pentru a realiza o cale de acces provizorie dinspre oraș către zona Bucium, altfel lucrările la Pasajul Socola s-ar putea bloca. Măsura vine după ce licitația organizată pentru realizarea lucrărilor a fost un eșec, iar singura ofertă depusă nu s-a ridicat la așteptările autorităților.
În urmă cu câteva săptămâni, Primăria Iași a organizat o licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de realizare a drumului provizoriu ce va prelua traficul în perioada reabilitării pasajului Socola. Singura ofertă depusă a venit din partea companiei Conest, însă aceasta a fost considerată mult prea mare față de estimările inițiale ale autorităților. Astfel, oferta a depășit cu 30% valoarea estimată, obligându-i pe cei de la Primărie să reanalizeze condițiile și să actualizeze devizul general al lucrării.
În urma acestor ajustări, valoarea totală a investiției pentru amenajarea drumului provizoriu a crescut cu peste 2,2 milioane de lei, ajungând la o sumă finală de 13.541.346,89 lei, TVA inclus. Banii necesari pentru această suplimentare vor proveni din rezerva financiară de implementare aprobată anterior de Consiliul Local Iași, iar procesul de achiziție va fi reluat pentru a găsi un constructor care să execute lucrările.
Proiectul privind realizarea drumului provizoriu are o importanță majoră pentru mobilitatea orașului în perioada lucrărilor de reabilitare a pasajului Socola. Pasajul Socola este o arteră esențială pentru legătura dintre cartierul Bucium și centrul Iașului, iar închiderea totală a acestuia pentru reparații capitale ar fi blocat complet traficul din zonă.
Astfel, pentru a prelua traficul rutier pe durata lucrărilor la pasaj, Primăria a decis să construiască un drum provizoriu, care va include o trecere la nivel cu calea ferată Iași – Ungheni. Acest drum va permite circulația vehiculelor pe traseul DN24, între Bucium și Centru, evitând astfel congestionarea altor artere din oraș.
Supraestimarea inițială a costurilor lucrărilor a fost influențată de factori economici imprevizibili precum creșterea costurilor cu materialele de construcții și cu forța de muncă pe piața locală. Modificarea cotei TVA de la 19% la 21%, care a afectat semnificativ valoarea totală a proiectului, necesitatea unor modificări tehnice în proiectul instalațiilor electrice și a semnalizării feroviare, care au crescut costurile de execuție.
Noua valoare a investiției va fi supusă aprobării Consiliului Local Iași în ședința extraordinară care va avea loc vineri, 19 septembrie 2025. Dacă proiectul va fi aprobat de consilieri, licitația pentru execuția lucrărilor va fi reluată, iar Primăria va iniția procedurile de selecție a unui constructor care să se ocupe de realizarea drumului provizoriu. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!