INCHIDE

Mara-Ştefania, primul copil născut la Iași, în acest an!

Mara-Ştefania, primul copil născut la Iași, în acest an!

* fetiţa ar fi trebuit să se nască de Crăciun, dar barza a întârziat puţin * „Nu cred că poate fi un dar mai mare ca acesta”, a spus Irina Luchian, mama fetiței * În noaptea de Revelion, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” au fost născuţi şapte copii * La Maternitatea „Cuza Vodă”, barza a venit spre amiaza zilei de 1 ianuarie 2025, cu doi băieţi

Pentru şapte familii din Iaşi, noaptea dintre ani va avea de acum încolo o însemnătate aparte. La Maternitatea „Elena Doamna”, barza a adus șapte copii. Şase dintre cele şapte femei care au născut în noaptea de Revelion sunt deja mămici.

Primul născut este o fetiţă, Mara-Ştefania. Mama ei, Irina, spune că fetiţa ar fi trebuit să se nască de Crăciun, dar barza a întârziat puţin. „Este primul meu copil. Travaliul a fost foarte scurt. Am născut repede, fără complicaţii. Am avut o zi bună, am avut norocul să fiu asistată de o echipă medicală bună. Bănuiesc că tot personalul este aşa. Eu mă simt foarte bine după naştere. Sincer, mă aşteptam să fie mai greu. Copilaşul e dorit de mult, dar a venit când a venit. Nu cred că poate fi un dar mai mare ca acesta”, a spus Irina Luchian, mama Marei-Ştefania.

În noaptea de Revelion, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” au fost născuţi şapte copii. „Garda de la Elena Doamna, aş putea spune, a fost plină de copii. Sunt patru băieţi şi trei fete care au fost născuţi în Noaptea de Revelion. Cinci dintre ei au fost născuţi cu puţin înainte de ora 12 noaptea, doi, în noul an. Mămicile se simt bine. Starea lor este bună, la fel şi nou-născuţii, şi sunt în recuperare”, a spus dr Andra Pascal.

La Maternitatea „Cuza Vodă” barza a venit spre amiaza zilei de 1 ianuarie 2025. Primii doi născuţi sunt băieţi. Ei au fost aduşi pe lume în jurul orei 11. Unul dintre ei are 3.330 grame, celălalt are 2.980 grame, scorul APGAR fiind 8. „Cei doi sunt în curs de acomodare. Unul este născut natural, celălalt prin operaţie cezariană”, ne-a spus dr Carmen Raţ. Laura RADU

         

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!