,,Memorialul Marius Bologa”, la Iași
* Andrei Oriță, deținătorul licențelor turneelor de tenis Concord Iași Open (ATP Challenger 100) și UniCredit Iași Open (WTA 250), care vor avea loc în luna iulie la Iași, joacă tenis și încă bine, clasându-se pe locul al II-lea la categoria +40 ani
Dincolo de sportul de performanță, ieșenii pasionați de diferite discipline au generat, de-a lungul anilor, mici comunități dedicate mișcării în aer liber sau în săli. Minifotbalul, tenisul de câmp, alergarea, voleiul, baschetul, tenisul de masă și handbalul sunt câteva dintre sporturile în jurul cărora aceștia se adună pentru menținerea sănătății, dar și pentru socializare. În acest fel s-au consolidat prietenii trainice, precum cele de pe terenurile Clubului de Tenis „Micul As” din Iași. Dincolo de întâlnirile amicale, periodic au loc competiții precum „Memorialul Marius Bologa”, a cărui a opta ediție s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute.
Chiar dacă la start s-au aliniat aproape 100 de participanți amatori, bărbați și femei cu vârste cuprinse între 30 și 80 de ani, organizarea a fost una profesionistă, fapt care a determinat federația de specialitate să includă turneul în calendarul său. Directorul de turneu, George Panayiotou, Teodor Damian, întemeietorul Clubului Sportiv „Micul As”, și arbitrul principal, Cătălin Costaș, s-au străduit și au reușit să asigure condițiile optime de concurs și de premiere, pentru ca tenismenii să poată petrece câteva zile de relaxare într-o atmosferă competițională.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Universității de Medicină și Farmacie și al unor sponsori - ei înșiși jucători de tenis -, pe terenurile Clubului „Micul As” și ale Bazei Ciric s-au întrecut ieșeni din diverse profesii, animați de pasiunea pentru sport. Între aceștia, medicul stomatolog Aurel Panfil, decanul de vârstă al jucătorilor, a evocat, la festivitatea de premiere, figura profesorului de educație fizică Marius Bologa, cel care, dincolo de activitatea didactică desfășurată la Universitatea de Medicină și Farmacie, a reprezentat un ferment în atragerea ieșenilor către practicarea tenisului, baschetului și schiului.
Primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă, atât la simplu, cât și la dublu, au primit câte o cupă și un tricou.
Victorioși la categoriile lor au fost Constantin Chiriță (+75 ani), Dumitru Florescu Miu (+70), Dorin Zaharia (+65), Victor Țapciuc (+60), Alexandru Năstasă (+55), Dragoș Șerbănescu (+50), Răzvan Ujică (+40) și Gabriela Guleș (+30), la simplu, respectiv Ioan Neagu – Dorin Zaharia (+65), Ioan Savin – Gabriel Moglan (+50) și Lucian Fenechiu – Sebastian Vasilache (+30), la dublu.
Interesant este faptul că și Andrei Oriță, deținătorul licențelor turneelor de tenis Concord Iași Open (ATP Challenger 100) și UniCredit Iași Open (WTA 250), care vor avea loc în luna iulie la Iași, joacă tenis și încă bine, clasându-se pe locul al II-lea la categoria +40 ani.
Vasile ARHIRE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!