INCHIDE

Municipalitatea acordă 9 premii, la Seara Valorilor

Municipalitatea acordă 9 premii, la Seara Valorilor

Marți, 14 octombrie 2025, de la ora 17, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va găzdui o nouă ediție a Serii Valorilor, moment tradițional al Sărbătorilor Iașului dedicat omagierii personalităților locale și naționale. Ca și în anii trecuți, în cadrul Serii Valorilor primarul Mihai Chirica le va înmâna acestora mai multe categorii de premii.

„Evenimentul are loc acum într-un context special, care pune în lumină valențele și atuurile fundamentale ale orașului nostru: Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva ne înfățișează ca o veritabilă Capitală a Spiritualității, peste două săptămâni vom aniversa 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, ceea ce ne reamintește că suntem Oraș Regal, Palatul Culturii, de la inaugurarea căruia aniversăm 100 de ani, contribuie semnificativ la statutul de Capitală Cuturală, iar ultimele statistici demonstrează că Iașul este și un oraș de top la nivel european. Toate acestea se datorează întregii comunități și faptului că Iașul nu duce și nu a dus niciodată lipsă de valori. De fapt, de aici, din Iași, au plecat să cucerească lumea și să o schimbe în bine mii și mii de oameni mari. Seara Valorilor este atât memorie, cât și omagiu adus acestor personalități care fac din Iași orașul de care suntem mândri cu toții!”, a transmis primarul Mihai Chirica.   

Lista premiilor oferite în cadrul acestei ediții a Serii Valorilor: Premiul pentru excelență în educație, Premiul pentru excelență în cultură, Premiul pentru excelență în afaceri, Premiul Pogor (acordat de Academia Română - Filiala Iași), Premiul „Vanda Condurache” pentru jurnalism (acordat de prof. univ. dr. Daniel Condurache), Premiul pentru excelență în sport, Premiul de excelență pentru societatea civilă, Diaspora și media ieșeană, Cetățeni de Onoare.