Polițiștii ieșeni au ridicat, în două zile, 147 permise de conducere!
* în doar două zile din weekendul trecut, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 250 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112 * aceștia au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost sesizate peste 75 infracţiuni
Poliţiştii au acţionat, în perioada 10-12 octombrie 2025, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 12 acţiuni şi s-a intervenit la 297 de evenimente, dintre care 264 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost aplicate 1.021 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 657.373 de lei și au fost sesizate 79 infracțiuni.
Totodată, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 147 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 69 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 69 de autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Radu VELCEA