INCHIDE

Primul centru pluridisciplinar pentru minori şi familii din România, deschis la Iaşi

Primul centru pluridisciplinar pentru minori şi familii din România, deschis la Iaşi

Primul Centru pluridisciplinar pentru minori şi familie din România  a fost inaugurat la Iaşi, în cadrul celei de-a patra conferinţe anuale a Asociaţiei Non-Guvernamentale „Justiţie pentru minori”, organizată sub egida „Profesionişti pentru minori”.

La deschiderea Centrului au fost prezenţi Decanul Baroului Iaşi, Oana Neda, directorul DGASPC Iaşi, Niculina  Karacsony, consilier Bogdan Stangaciu - Avocatul Poporului, Diana Năstase, Serviciul de probaţiune, directorii Şcolii Generale Ciorteşti, şi Şcolii Normale „Vasile Lupu” Iaşi, reprezentanţi ai altor domenii de activitate susţinătoare şi ai asociaţiilor din domeniul social şi al protecţiei copilului.

Au participat peste 50 persoane, profesionişti şi magistraţi, între care preşedintele Judecătoriei Hârlău, Daniel Chiriac şi judecător Smaranda Baltă, avocaţi ai Baroului Iaşi, asistenţi sociali, cadre didactice, studenţi ai Universităţii UAIC - Facultatea de Drept.

Lucrările conferinţei au debutat cu prezentarea unei analize comparative a justiţiei juvenile din Italia, Spania şi România.

În cadrul conferinţei au fost organizate şi ateliere de Mediere, Justiţie penală prietenoasă, Evaluarea psihologică a minorului, Avocatul curator al minorului şi Cum rămân prieten cu copilul meu adolescent, susţinute de profesionişti din domeniu.

De asemenea, au fost organizate şi cinci ateliere artistice, la care au participat elevii Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, coordonaţi de profesor Vasilică Botezatu, precum şi alţi copii oaspeţi ai conferinţei. „Am reuşit să organizăm exemplar două evenimente de mare ţinută, primul Centrul pluridisciplinar pentru minori şi familie din România fiind transpus în realitate în cadrul ediţiei a patra a Conferinţei Anuale a Asociaţiei noastre. De altfel, aşa cum sugestiv s-a intitulat tema conferinţei, Profesionişti pentru minori, am reuşit să inaugurăm nu doar pentru Iaşi, ci şi pentru toată ţara, acest edificiu socio-comunitar remarcabil, care va duce la un alt nivel protecţia copiilor şi a familiilor din România. Sunt convinsă că transformarea în realitate a acestui vis îndrăzneţ va avea un rol fundamental în simplificarea rezolvării problemelor specifice ale copiilor şi familiilor aflate în dificultate”, a spus Geta Lupu, preşedintele Asociaţiei „Justiţie pentru minori”, organizatorul evenimentului. Laura RADU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!