INCHIDE

Rectorii din România și Republica Moldova își dau întâlnire la Iași

Rectorii din România și Republica Moldova își dau întâlnire la Iași

* la final de octombrie, Iașul își reînnoiește rolul de far al educației și culturii românești * orașul va găzdui aniversarea a 165 de ani de învățământ superior modern și reuniunea Consiliului Național al Rectorilor din România și Republica Moldova – un moment de continuitate între istorie, artă și știință, desfășurat în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

Iașul, orașul în care s-a născut universitatea modernă românească, se pregătește să celebreze 165 de ani de învățământ superior modern printr-o serie de manifestări ce vor reuni elitele academice din România și Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura pe 24 și 25 octombrie și va fi organizat sub egida Consiliului Național al Rectorilor România–Republica Moldova.

Ceremonia aniversară va avea loc pe 24 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, un spațiu încărcat de memorie și simbol, unde cultura și educația se întâlnesc firesc, continuând tradiția unei capitale a spiritului. Ziua următoare va fi dedicată lucrărilor comune ale Consiliilor Naționale ale Rectorilor din cele două țări, prilej de reflecție, colaborare și consolidare a legăturilor academice de peste Prut.

Aniversarea poartă o încărcătură aparte: două universități emblematice ale Iașului – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – împlinesc, la rândul lor, 165 de ani de existență. Ele sunt primele instituții academice care au deschis drumul cunoașterii moderne în România, marcând un punct de cotitură în istoria educației naționale.

Sub egida Consiliului Național al Rectorilor România–Republica Moldova, vor avea loc atât activități comune, cât și momente dedicate fiecărei universități în parte. Evenimentul va îmbina reflecția asupra provocărilor actuale ale mediului universitar cu celebrarea tradiției și a valorilor care le unesc. Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași adaugă acestei aniversări o dimensiune a sensibilității și frumuseții, prin vocația sa de a forma generații de creatori și vizionari.

La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai mediului academic, oficialități locale și centrale, precum și invitați din Republica Moldova, într-o atmosferă de deschidere intelectuală și comuniune spirituală.

Clara DIMA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!