INCHIDE

Reparații de aproape 10 milioane de lei la Biserica „Sf. Spiridon”

Reparații de aproape 10 milioane de lei la Biserica „Sf. Spiridon”

* lăcașul, unul dintre monumentele emblematice din centrul Iașului, se apropie de etapa lucrărilor * proiectul tehnic și detaliile de execuție pentru reabilitarea lăcașului au primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice

Aproape 10 milioane de lei este valoarea estimată pentru reabilitarea Bisericii „Sfântul Spiridon” din Iași. Monumentul de pe bulevardul Independenței, afectat inclusiv de infiltrații și umiditate, are acum proiectul tehnic avizat. Lucrările ar urma să trateze cauzele degradării clădirii, nu doar aspectul exterior. Intervențiile trebuie executate cu respectarea regimului special al clădirii, inclusă în Ansamblul Spitalului „Sf. Spiridon”, monument istoric.

Avizul nu înseamnă însă începerea imediată a șantierului. Mai trebuie parcurse etapele privind finanțarea și contractarea efectivă a lucrărilor.

Aproape 9,86 milioane de lei pentru reabilitare

Indicatorii tehnico-economici aprobați de Consiliul Local Iași în 2023 stabileau o valoare totală a investiției de 9.856.572,82 lei, cu TVA. Din această sumă, aproximativ 6,95 milioane de lei reprezentau lucrări de construcții și montaj.

Durata estimată pentru realizarea investiției era de 36 de luni, cu cheltuieli eșalonate pe trei ani.

Una dintre problemele importante identificate la Biserica „Sfântul Spiridon” este umiditatea.

Documentațiile întocmite pentru proiect indică existența unor degradări provocate de infiltrațiile de apă ascensională și de apa provenită din precipitații. Intervențiile sunt gândite astfel încât să elimine sursele degradării și să conserve elementele istorice ale construcției.

Soluțiile tehnice au fost fundamentate inclusiv pe expertize de specialitate și pe studiul istorico-arhitectural al monumentului.

Biserica are o suprafață construită de aproximativ 510 metri pătrați, iar turla ajunge la aproape 31 de metri, fără cruce.

De unde vor veni banii pentru șantier

Municipiul Iași și Parohia „Sfântul Spiridon” au încheiat încă din 2021 o asociere pentru pregătirea proiectului și identificarea unei soluții de finanțare.

În etapa actuală, întrebarea importantă rămâne sursa integrală a banilor pentru execuție. Procedura derulată anterior pentru realizarea proiectului tehnic și verificarea acestuia a avut o valoare estimată de aproximativ 312.000 de lei, distinctă de costurile lucrărilor propriu-zise.

Separat, Parohia „Sfântul Spiridon” a obținut în 2024 o finanțare de 250.000 de lei, prin Institutul Național al Patrimoniului, pentru documentații privind restaurarea Turnului Clopotniță și a celor două cișmele ale ansamblului. Aceasta nu reprezintă însă finanțarea șantierului principal al bisericii.

Odată cu avizarea proiectului tehnic, următorii pași importanți vor fi stabilirea finanțării finale și atribuirea contractului pentru execuție.

O biserică legată de aproape trei secole de istorie a Iașului

Istoria locului începe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Prima Biserică „Sfântul Spiridon” a fost ridicată între 1747 și 1752, iar după cutremurul din 1802 a fost reconstruită în anii 1804–1805.

De-a lungul timpului, monumentul a trecut prin mai multe intervenții, inclusiv în secolele XIX și XX. Istoria bisericii este strâns legată și de începuturile medicinei ieșene. În apropierea ei a fost înființat, în 1757, spitalul care avea să devină unul dintre cele mai importante repere medicale ale Moldovei. Turnul-clopotniță, unul dintre elementele arhitecturale imediat recognoscibile ale zonei, datează din 1786.

După avizul acordat proiectului tehnic, reabilitarea Bisericii „Sfântul Spiridon” intră astfel într-o etapă mult mai concretă. Rămâne de văzut cât de repede vor putea fi asigurate fondurile și când va fi deschis efectiv șantierul de aproape 10 milioane de lei.

Dan DIMA