INCHIDE

Revin elanii în pădurile din Moldova!

Revin elanii în pădurile din Moldova!

Parcul Natural Vânători-Neamț a început un program de repopulare cu elan (Alces alces), aducând primii patru indivizi — un mascul și trei femele — din Germania, Elveția și Franța. Animalele vor rămâne aproximativ o lună în carantină, după care vor fi mutate în regim de semi-libertate în cadrul parcului.

Potrivit directorului parcului, Sebastian Cătănoiu, proiectul nu este unul improvizat, ci face parte dintr-un plan de management aprobat în 2016, care prevede reintroducerea unor mari ierbivore dispărute sau rare în fauna României. După zimbru, elanul este a doua specie vizată.

Inițiatorii proiectului consideră că, dacă adaptarea exemplarelor va fi reușită, programul ar putea fi extins prin aducerea altor indivizi în anii următori.

În privința prezenței istorice a elanului în România, autoritățile din parc susțin că nu există dovezi clare ale dispariției totale. Au existat semnalări sporadice în anii ’60–’70 în zone precum Delta Dunării și regiunile de graniță (Botoșani, Iași, Neamț), posibil ca rezultat al migrației dinspre Ucraina, însă specia este considerată astăzi extrem de rară sau absentă din fauna stabilă a țării.

Pe termen mai lung, planul de management mai are în vedere posibile reintroduceri ale altor specii istorice de mari ierbivore, precum calul sălbatic, bourul, saiga sau măgarul sălbatic, însă fără un calendar concret stabilit. George NEGRU