INCHIDE

Revoltă în școli! Elevii se îmbracă în negru, luni, împotriva uniformei obligatorii

Revoltă în școli! Elevii se îmbracă în negru, luni, împotriva uniformei obligatorii

Școlile din România s-ar putea transforma într-un câmp de protest! Elevii anunță o mobilizare națională împotriva proiectului care ar putea introduce uniforma obligatorie în învățământul preuniversitar de stat. Pe 28 septembrie, Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru, în semn de solidaritate și opoziție față de proiect.

Propunerea legislativă a trecut luni de Senat, cu 84 de voturi pentru, 18 împotrivă și 4 abțineri, și merge la Camera Deputaților, care este for decizional. Proiectul prevede introducerea obligației elevilor de a veni la școală în uniformă și reglementarea modelelor, standardelor tehnice și elementelor componente. Sunt prevăzute și măsuri pentru acordarea gratuită sau subvenționarea achiziției uniformelor.

În timp ce proiectul își continuă parcursul parlamentar, reprezentanții elevilor spun că nu au fost consultați și contestă ideea că uniforma ar putea rezolva una dintre cele mai grave probleme din școli: bullying-ul.

Alexandru Manole, președintele Consiliului Județean al Elevilor Iași, susține că fenomenul există și în școlile în care elevii poartă deja uniforme. Reprezentantul elevilor a afirmat, la Radio Iași, că sunt primite în mod constant sesizări privind cazuri de bullying și violență și consideră că problema trebuie abordată prin măsuri specifice, nu prin schimbarea hainelor purtate de elevi.

Iar protestul anunțat pentru 28 septembrie vine cu o imagine care se anunță spectaculoasă: elevii sunt chemați să vină la școală îmbrăcați în negru.

Participarea este voluntară și nu presupune cumpărarea unor haine speciale. Elevii pot purta orice articole negre pe care le au deja, chiar și un singur obiect vestimentar de această culoare.

Ironia protestului este evidentă: elevii vor să arate că se pot îmbrăca la fel din proprie inițiativă, tocmai pentru a contesta o eventuală obligație impusă prin lege. „Îmbrăcându-ne toți la fel, arătăm faptul că ne putem mobiliza cu toții”, este mesajul transmis de Alexandru Manole.

Astfel, pe 28 septembrie, negrul ar putea deveni culoarea protestului elevilor. Iar disputa privind uniforma obligatorie se mută din Parlament direct în curțile școlilor. Carmen DEACONU