INCHIDE

Se amână din nou schimbarea rovinietei? Taxarea drumurilor ar putea fi împinsă până în aprilie 2027

Se amână din nou schimbarea rovinietei? Taxarea drumurilor ar putea fi împinsă până în aprilie 2027

Marea schimbare a taxării drumurilor naționale, programată pentru 1 octombrie 2026, ar putea fi amânată din nou. Un proiect de lege depus la Senat pe 21 septembrie propune prelungirea actualului sistem până la 1 aprilie 2027, ceea ce ar împinge din nou momentul în care șoferii și transportatorii ar urma să intre sub noile reguli.

Propunerea legislativă vizează prorogarea termenelor prevăzute de Legea nr. 226/2023 și menținerea temporară a actualului mecanism de tarifare. Potrivit expunerii de motive, amânarea ar avea rolul de a evita apariția unei perioade în care mecanismele de taxare să nu funcționeze și ar permite autorităților să compare veniturile generate de cele două sisteme.

Dacă proiectul nu va fi adoptat înainte de 1 octombrie, calendarul actual rămâne în vigoare, iar sistemul pregătit prin Legea 226/2023 ar urma să fie aplicat.

Rovinieta ar fi calculată și în funcție de poluare

Pentru autoturisme și celelalte vehicule cu masa de până la 3,5 tone, rovinieta nu dispare, însă modul de tarifare ar urma să se schimbe.

Prețul ar ține cont nu doar de categoria vehiculului și perioada pentru care este cumpărată rovinieta, ci și de norma de poluare EURO.

În linii mari, vehiculele ar fi încadrate în trei grupe de emisii: Euro VI, Euro V–IV și Euro III–0. Mașinile electrice ar urma să fie tratate, din perspectiva acestei clasificări, similar vehiculelor Euro VI.

Asta înseamnă că două mașini din aceeași categorie, dar cu norme de poluare diferite, ar putea avea tarife diferite pentru utilizarea drumurilor naționale.

Lovitura pentru transportatori: apare TollRo

Cea mai importantă schimbare îi vizează însă pe transportatorii de marfă.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, rovinieta ar urma să fie înlocuită de TollRo.

Principiul se schimbă radical: în loc să plătească pentru o anumită perioadă de utilizare a drumurilor, camioanele ar urma să achite în funcție de distanța efectiv parcursă.

Valoarea taxei ar rezulta din înmulțirea unui tarif unitar cu numărul de kilometri parcurși. Calculul ar lua în considerare atât utilizarea infrastructurii, cât și costurile externe asociate transportului, inclusiv cele legate de poluare.

Pe drumurile naționale, tariful unitar ar urma să fie la jumătate față de cel aplicabil pe autostrăzi și drumuri expres.

Noua legislație prevede și o schimbare importantă pentru șoferii care traversează Dunărea pe podurile dintre Fetești și Cernavodă.

Odată cu intrarea în vigoare a noului regim de tarifare, peajul distinct pentru traversarea podurilor ar urma să fie eliminat, împreună cu celelalte tarife de trecere reglementate de vechiul sistem.

România a mai amânat schimbarea

Nu este prima modificare a calendarului.

TollRo trebuia inițial să fie introdus la 1 iulie 2026, însă termenul a fost mutat la 1 octombrie. Printre motivele invocate s-a numărat necesitatea finalizării testelor tehnice pentru platforma dezvoltată de CNAIR.

Dacă noul proiect depus la Senat va fi adoptat, schimbarea ar fi împinsă din nou, de această dată până la 1 aprilie 2027.

Ulterior, de la 15 ianuarie 2027, sistemul electronic românesc de tarifare rutieră ar urma să fie interoperabil cu sistemele similare din celelalte state membre UE prin Serviciul European de Taxare Rutieră.

Deocamdată, însă, 1 octombrie rămâne data prevăzută pentru intrarea în vigoare a noilor reguli, iar o eventuală amânare depinde de adoptarea proiectului de lege depus la Senat. Andrei TURCU