INCHIDE

CEL MAI BUN PĂDURAR

CEL MAI BUN PĂDURAR

Bătrânul pădurar visează parcă,/ Îndrăgostit de codri ca de-o arcă.../ Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea/ El a durat-o, rânduind în ea/ Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea Izvoarelor/ Să aibă fiarele ce bea./ Sub ochii lui, plini de senin şi zare,/ Sub ochii oglindind o depărtare,/ Dureri şi bucurii de-ale pădurii/ S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,/ Şi neschimbându-şi apa cătăturii,/ În taină-a râs cu ele ori a plâns. [...] Nicolae Labiș

 

Pădurarii Direcției Silvice Iași nu sunt bătrâni, dar meseria asta dacă nu îți curge prin vene, foarte greu poți rezista și ține pasul cu cei care se dăruiesc cu adevarat pentru un ideal și o credință pusă în slujba pădurii.

Și pregătirea trebuie să fie continuă și susținută căci apar modificări de legislație, apar dăunători despre care nu știm să fi fost atacuri în trecut, dar și metode noi de combatere, apar instrumente performante de măsurare sau identificare și câte și mai câte...

La început de toamnă, pădurarii cei mai buni, câte trei de la fiecare din cele opt ocoale ale Direcției Silvice Iași, au participat la faza 'pe directie' a concursului ,,Cel mai bun pădurar", desfășurată în cadrul Ocolului Silvic Pădureni.

Câștigători au fost:

- Mihăilescu Laurențiu _ Ocolul Silvic Dobrovăț, locul I,

- Drăgan Adrian _ Ocolul Silvic Răducăneni, locul II,

- Dumitru Gicu _ Ocolul Silvic Răducăneni, locul III.

 

FELICITĂRI !!!...și mult succes în continuare, în special pentru ocupantul locului I, cel care va participa la faza pe țară a concursului ,,Cel mai bun pădurar"!

Mihăilescu Laurențiu, reprezentantul nostru la concursul național din acest an, a mai participat și în trecut, obținând locul doi pe țară în anul 2022. Sunt oameni bine pregătiți professional, atât teoretic cât și practic, probele fiind cu un înalt grad de dificultate!