TUIASI își deschide anul universitar în Grădina Palas!
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași mută, în premieră, festivitatea de deschidere a anului universitar în centrul orașului. Luni, 28 septembrie 2026, de la ora 12:00, ceremonia pentru anul universitar 2026–2027 va avea loc în Grădina Palas și va fi deschisă întregii comunități ieșene.
Pentru prima dată, ceremonia academică a TUIASI se desfășoară în afara spațiilor universitare, într-unul dintre cele mai cunoscute spații publice din Iași. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Iulius Group și va păstra protocolul unei festivități academice.
La eveniment vor participa studenți, cadre didactice, absolvenți și invitați ai universității, alături de publicul larg.
În cadrul evenimentului vor fi premiați studenții cu rezultate academice deosebite la programele de licență și master. În premieră, distincțiile pentru masteranzi vor fi acordate chiar la festivitatea de deschidere.
Ceremonia se va încheia cu intonarea imnului „Gaudeamus”, un spectacol de artificii, lansarea de baloane și un moment de socializare.
TUIASI anunță că noul an universitar începe după o sesiune de admitere cu un număr record de candidați. În Campusul „Tudor Vladimirescu”, căminele T9, T10 și T11, reabilitate prin PNRR, revin în circuitul de cazare cu 720 de locuri, în camere de câte două persoane, fiecare cu grup sanitar propriu.
Toți ieșenii sunt invitați luni, 28 septembrie, de la ora 12:00, în Grădina Palas, la deschiderea noului an universitar TUIASI. Carmen DEACONU