„Adolescenții poartă aceleași lupte ca pe vremea părinților lor, doar că acum totul se întâmplă la modul turbo”

* dialog cu dramaturgul Doru Vatavului, de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, care va aduce la Iași  spectacolul „Deșteptarea”, o piesă despre violența digitală, rușine, nevoia de acceptare și distanța tot mai mare dintre copii și adulți

O imagine falsă, distribuită pe internet, poate distruge reputația unui adolescent înainte ca el să apuce să explice ce s-a întâmplat. De aici pornește „Deșteptarea”, o piesă despre violența digitală, rușine, nevoia de acceptare și distanța tot mai mare dintre copii și adulți. Spectacolul semnat de dramaturgul Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, ajunge la Iași sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 19.30, în Sala Mare a Teatrului Luceafărul, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI). Producția Teatrului „Regina Maria” din Oradea aduce pe scenă adolescenți și părinții lor, într-o poveste despre bullying online, imagini falsificate cu inteligența artificială și fragilitatea identității într-o lume în care adevărul poate fi fabricat în câteva secunde.

- De ce ați ales să vorbiți despre adolescența de astăzi pornind de la „Deșteptarea primăverii”, un text scris acum mai bine de un secol? Ce au în comun adolescenții de atunci cu cei care cresc astăzi în lumea rețelelor sociale?

- Ideea unei povești despre adolescenți, desfășurată exclusiv pe internet, exista de câțiva ani. Începusem chiar să dezvolt un serial pentru HBO, dar proiectul s-a oprit după închiderea HBO România. Când Bobi Pricop mi-a propus să scriu un spectacol pentru o trupă de adolescenți, am revenit la acea idee. Inițial, propunerea era să adaptez „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind. Am preferat să construiesc o poveste nouă, păstrând legătura cu piesa originală prin titlu și prin temele universale ale maturizării.

Adolescenții continuă să se confrunte cu aceleași întrebări despre identitate, propriul corp, acceptare și relația cu adulții. Numai că acum toate aceste experiențe se desfășoară și într-un univers digital, unde lucrurile se propagă cu o viteză uriașă. M-a interesat cum te descoperi pe tine însuți atunci când existența ta se împarte între corpul real și imaginea pe care o construiești pe internet. Cum crești, cum îți gestionezi emoțiile și cum afli cine ești într-o lume în care ceilalți îți pot modifica sau distruge imaginea fără ca tu să ai vreun control asupra ei.

- În „Deșteptarea”, viața unei adolescente este dată peste cap de o imagine falsă creată cu ajutorul tehnologiei. Cât de mult v-ați inspirat din întâmplări reale și ce v-a surprins cel mai tare în documentarea spectacolului?

- Un moment decisiv a fost descoperirea investigațiilor jurnalistei Andra Mureșan despre pornografia neconsensuală realizată prin tehnologia deepfake. Atunci am înțeles că această formă de violență digitală putea deveni motorul poveștii. Cea mai dificilă parte a documentării a fost parcurgerea unor arhive cu comentarii de pe forumuri unde circulau imagini intime ale unor fete, distribuite fără consimțământul lor. M-a tulburat cruzimea oamenilor care participau la umilirea victimelor. O parte dintre acele comentarii au ajuns în spectacol în forma lor originală. Am considerat necesar ca publicul să se confrunte cu această realitate, chiar dacă momentul este unul brutal. Până acolo, povestea are și umor, și tandrețe, dar există un punct în care toate acestea dispar și rămâne doar violența situației.

Problema depășește cu mult tehnologia în sine. Vorbim despre posibilitatea de a fabrica o realitate în care cineva este aruncat fără voia sa și ale cărei consecințe le suportă tot el. Iar în cazurile reale urmările au fost uneori mult mai grave decât cele prezentate în spectacol.

- Ați lucrat cu adolescenți și cu părinții lor. Ce v-au spus copiii despre lumea lor și ce credeți că adulții încă nu reușesc să înțeleagă?

- I-am rugat pe adolescenții din trupa orădeană să-mi trimită răspunsuri filmate la câteva întrebări. Sinceritatea lor și maturitatea perspectivelor asupra lumii au adus personajelor o profunzime la care, probabil, nu aș fi ajuns singur.

Există și o particularitate a distribuției: actorii profesioniști care interpretează părinții sunt părinții adolescenților și în viața reală. Asta face ca întâlnirea dintre generații să capete o dimensiune aparte.

Înaintea premierei, la o dezbatere organizată de teatru, o adolescentă spunea că nu se regăsise până atunci în reprezentările tinerilor din teatru sau cinema. Avea impresia că sunt construite de adulți care nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat adolescența. După spectacol, aceeași tânără a transmis că s-a simțit înțeleasă. Pentru mine, reacția ei a contat enorm.

În discuțiile de după reprezentații, părinții mi-au confirmat că universul online al copiilor este pentru ei aproape o limbă străină. Nu cunosc întotdeauna nici limbajul, nici mecanismele tehnice și nici regulile după care funcționează relațiile în acest spațiu.

Mi-am dorit ca spectacolul să reducă distanța dintre cele două lumi. Dincolo de telefoane și aplicații, adolescenții trec prin experiențe pe care părinții lor le cunosc, doar că astăzi acestea au forme diferite și o intensitate mult mai mare.

- Spectacolul vorbește despre bullying, rușine, presiunea grupului și fragilitatea adolescenților. Cum reușiți să aduceți pe scenă subiecte atât de sensibile fără să transformați teatrul într-o lecție de morală?

- Nu pornesc niciodată de la ideea că trebuie să conving publicul de un anumit adevăr. Mă interesează, înainte de toate, să spun o poveste și să fiu sincer față de personaje și față de spectator.

Procesul meu de scriere începe cu situații, imagini, atmosfere și idei care mă preocupă. Pe măsură ce povestea capătă formă, apar și întrebările mai ample despre lumea în care trăim. Dacă aș proceda invers, risc să transform personajele în simple instrumente prin care îmi exprim propriile convingeri.

Cred că spectatorul poate primi și subiecte incomode, considerate tabu, atât timp cât sunt tratate onest, fără ca autorul să îl acuze sau să încerce să îl convingă cu orice preț.

De aceea, în „Deșteptarea” există și comedie, și momente de apropiere între personaje, nu doar violență și suferință. Adolescența nu poate fi redusă la experiențele ei traumatice.

Teatrul are capacitatea de a vorbi despre lucrurile care ne dor și ne frământă. Nu este obligat să ofere soluții pentru fiecare problemă, dar poate să ne ajute să recunoaștem o experiență și să înțelegem mai bine omul care trece prin ea.

- Tema FITPTI 2026 este „Societatea spectacolului”. Într-o lume în care aproape fiecare adolescent își construiește o imagine online, cât de greu mai este să rămâi tu însuți? Cum se regăsește această problemă în „Deșteptarea”?

- Una dintre întrebările de la care am pornit a fost ce se întâmplă cu transformarea corpului și cu formarea identității atunci când o parte importantă a existenței se desfășoară în afara lui, pe internet. Am vrut să surprind ritmul adolescenței trăite printre mesaje, notificări, conversații de grup, meme-uri și bârfe care circulă instantaneu. În acest univers, identitatea pe care încerci să o descoperi se amestecă permanent cu imaginea pe care o proiectezi online, uneori chiar cu mai multe versiuni ale tale.

În spectacol, adulții nu reușesc să pătrundă dincolo de aceste măști. Chiar și atunci când este vorba despre propriii copii, ajung să creadă informații fabricate pe internet și pierd contactul cu oamenii reali din spatele ecranelor.

Dar internetul nu este doar un spațiu ostil. Poate fi și locul în care un adolescent își exprimă creativitatea, își găsește o comunitate sau construiește o relație autentică. Pentru doi tineri, lumea virtuală poate deveni chiar un spațiu sigur în care ajung să se cunoască și din care își găsesc drumul înapoi spre viața reală.

Această complexitate m-a interesat. Același mediu care îți permite să te descoperi poate fi folosit de altcineva pentru a-ți falsifica identitatea și a-ți transforma imaginea într-o armă împotriva ta.

- Dacă după spectacolul de la Iași un adolescent și un părinte ar pleca acasă discutând despre un singur lucru pe care până atunci l-au evitat, care v-ați dori să fie acela?

- Mi-aș dori să vorbească despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în viața online a adolescentului, dincolo de aparențe și de ceea ce adulții cred că știu despre copiii lor.

„Deșteptarea” vorbește și despre adevăr, despre cât de ușor poate fi acesta manipulat și despre consecințele unei situații în care ajungi să fii judecat pentru ceva ce nu ai făcut. Tehnologia poate fi folosită distructiv, iar formele de abuz nu se limitează la deepfake.

Pentru adolescenți, sper ca spectacolul să fie o experiență în care se simt reprezentați și înțeleși, nu judecați. Pentru adulți, mi-aș dori să aducă mai multă claritate asupra acestei părți a vieții copiilor lor, pe care uneori o privesc doar ca pe un timp excesiv petrecut în fața telefonului.

Presiunea asupra tinerilor vine astăzi din foarte multe direcții, tocmai într-o perioadă în care trebuie să descopere cine sunt și ce vor să devină. Poate că, înțelegând asta, părinții vor privi altfel dificultățile prin care trec copiii lor.

Mi-aș dori ca, după întâlnirea cu spectacolul, adolescenții și adulții să poată fi mai blânzi și mai înțelegători unii cu alții.

A consemnat Maura ANGHEL