INCHIDE

România, la un pas să rateze miliardele UE. Un expert în IMM-uri cunoscut în Iași intră în lupta contra birocrației care sufocă fondurile europene

România, la un pas să rateze miliardele UE. Un expert în IMM-uri cunoscut în Iași intră în lupta contra birocrației care sufocă fondurile europene

România are, teoretic, până în 2029 o șansă istorică: aproape 80 de miliarde de euro disponibili din fonduri europene. În realitate, țara se mișcă periculos de încet. Procese greoaie, raportări excesive, lipsă de claritate în ghiduri, termene nerespectate și sisteme informatice defectuoase riscă să transforme această oportunitate într-un eșec național.

În fața acestui blocaj sistemic, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a decis să aducă la masa deciziilor oameni din teren, cu experiență reală. Printre ei – Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta Federației pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri și prim-vicepreședinta Organizației Femeilor Antreprenor. Cu peste un deceniu de implicare directă în sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în accesarea finanțărilor nerambursabile, Icătoiu vine cu un bagaj solid de soluții deja testate.

În documentul transmis către MIPE, aceasta a cerut reforme concrete: reducerea numărului de raportări inutile, termene clare pentru plăți, digitalizare inteligentă a proceselor și o abordare orientată pe rezultate, nu pe hârtii. Obiectivul: un sistem prietenos pentru antreprenorii din toată țara, nu doar pentru cei care își permit consultanță specializată.

Grupul din care face parte va aduce în discuție probleme semnalate de sute de beneficiari: evaluări întârziate cu luni întregi, control obsedat de formă în detrimentul fondului, ghiduri tehnice pline de ambiguități și platforme online care cedează la prima încărcare masivă.

„Fondurile europene nu trebuie să fie un ritual birocratic, ci un motor real de inovare și creștere economică. Avem nevoie de verificări standardizate, blocaje instituționale eliminate, audit modern și transparent, plus evaluatori pregătiți continuu. Fără încredere și predictibilitate, nu vom putea livra rezultate”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, prim-vicepreședintă a Organizației Femeilor Antreprenor din România, fondată la Iași

Mandatul său nu este decorativ. Miza este uriașă: creșterea absorbției fondurilor și transformarea lor în proiecte care chiar schimbă comunități, nu doar în dosare arhivate. „România nu își mai permite luxul de a pierde bani din cauza unui sistem anchilozat. Statul și mediul privat trebuie să devină parteneri reali, cu obiective comune și termene respectate. Numai așa putem livra valoare concretă pentru cetățeni și economie”, punctează Icătoiu.

În timp ce ceasul bate și fondurile se scurg spre alte state mai eficiente, rămâne de văzut dacă vocea experților din acest grup de lucru va reuși să răstoarne zidul birocratic care ține România blocată în propria-i neputință.

Maura ANGHEL

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!