INCHIDE

Se lucrează și noaptea pe șantierul din Copou. Modernizarea liniei de tramvai avansează pe trei segmente

Se lucrează și noaptea pe șantierul din Copou. Modernizarea liniei de tramvai avansează pe trei segmente

Modernizarea liniei de tramvai din Copou înaintează, iar pe mai multe segmente au fost deja finalizate lucrări importante de consolidare și pregătire a noii căi de rulare. Pe tronsonul BCU – Casa Universitarilor, fundația și malurile au fost stabilizate, zidurile de sprijin din beton au fost turnate, iar stratul de asfalt AB2 a fost realizat. Urmează montarea infrastructurii liniei de tramvai.

Pe primul segment al traseului, lucrările au ajuns într-un stadiu avansat. Echipele au finalizat stabilizarea fundației și a malurilor prin turnarea zidurilor de sprijin din beton și au turnat stratul de asfalt AB2.

Următoarea etapă este montarea infrastructurii noii linii de tramvai, după finalizarea lucrărilor pregătitoare.

Pe cel de-al doilea tronson, lucrările au trecut de etapa decopertării. Urmează îndepărtarea șinelor și traverselor vechi, după care terenul va fi excavat până la cota de fundare, în vederea continuării intervențiilor.

Pe al treilea segment, săpăturile au ajuns la cota prevăzută în proiect, iar zidurile de sprijin din beton au fost finalizate. În prezent, echipele pregătesc și montează sistemul de drenaj, o etapă importantă pentru gestionarea apelor în zona infrastructurii.

Intervențiile se desfășoară preponderent după ora 20:00, inclusiv pe timpul nopții, pentru a limita disconfortul și a reduce impactul asupra traficului din timpul zilei.

Modernizarea tronsonului BCU – Rond Triumf se desfășoară, astfel, în etape diferite, de la consolidarea terenului și realizarea drenajului până la pregătirea montării noii căi de rulare. Carmen DEACONU