Servicii Publice oferă ieșenilor 3.700 de Crăciunițe
Dimensiune font:
* „Având în vedere că în această perioadă sunt puține flori, acestea aduc o pată de culoare în case și în jurul bradului. Această flore este originară din Mexic, mai e denumite Steaua Craciunului, e iubitoare de întuneric, înflorește când ziua are 14 ore de întuneric”, explică Laurențiu Ivan, șeful Direcției Servicii Publice Iași
Ne apropiem de sărbătorile de iarnă, iar de pe lista de cumpărături nu lipește... „Crăciunița”. Plata cu frunzele roșii în formă de stea atrage toate privirile, peste tot. Este perfectă pentru a decora masa de Crăciun, dar și pentru a fi oferită în dar. La Iași, cei de la Servicii Publice au în sere peste 3.700 de astfel de plante, al căror preț pleacă la 25 de lei.
În serele celor de la Servicii Publice găsim și în această iarnă flori de sezon care își așteaptă cumpărătorii. Numărul Crăciunițelor - crescut aici încă din luna iunie, pentru a fi gata de vânzare de sărbători - este mai mare anul acesta, pentru ca și cererea este mai mare. „În acest an am pregătit 3.700 de crăciunițe în 6 varietăți, unele și din anii trecuți, dar și altele noi. Avem solicitări pentru ele atât de la instituțiile din Iași, dar și de la persoane fizice. Sunt flori sănătoase, crescute și ajunse la maturitate, frumoase. Având în vedere că în această perioadă sunt puține flori, acestea aduc o pată de culoare în case și în jurul bradului. Această flore este originară din Mexic, mai e denumite Steaua Craciunului, e iubitoare de întuneric, înflorește când ziua are 14 ore de întuneric”, explică Laurențiu Ivan, șeful Direcției Servicii Publice Iași.
Din serele primăriei, planta pleacă cu prețul de 25 de lei. În florării, prețul ajunge la 40 de lei, dar pentru unele plante de mari dimensiuni scoatem din buzunare chiar și 100 de lei.
Pe cât de frumoase, pe atât de sensibile sunt. Au nevoie de puțină apă, lumină pentru a crește, dar și întuneric pentru a se dezvolta, iar frunzele să capete o culoare roșie intensă. „Este o specie deosebită, cu niște particularități botanice interesante. Este și o specie decorativă tot mai apreciată, care începe să detroneze crăciunița pe care o cultivau bunicele noastre. Deși a preluat denumirea de Crăciuniță, numele popular corect este de Steaua Crăciunului. Denumirea e dată de forma interesantă a frunzelor. Florile, de fapt, sunt mici și abia se văd, dar sunt înconjurate de aceste frunze care capătă o culoare roșie în timp, deși există și în alte culori, roz, albe, galbene”, explică Camelia Ifrim, biolog la Grădina Botanică din Iași.
Un cadou frumos, spun ieșenii
„De obicei iau și dau cadou, mai ales bunicilor, care se bucură mereu de flori. Sunt foarte frumoase și sunt peste tot în perioada aceasta, prețul ne ajută să putem lua cadouri frumoase pentru toată lumea”, spune o tânără din Iași.
Planta este originară din America Centrală și poartă numele de Poinsettia sau Euphorbia pulcherrima, care în traducere înseamnă „foarte frumoasă”, se găsește în peste 100 de varietăţi.
Ca orice floare celebră, are și o legendă, care spune că un băiat foarte sărac din Mexic ar fi vrut să aducă un dar pentru Iisus Hristos, de Crăciun. Pentru că nu avea bani, băiatul a cules niște plante cu frunze verzi de pe marginea drumului și le-a dus la Biserică, iar de Crăciun frunzele plantei s-au făcut roșii. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau