Statul a trimis la Iași, luna trecută, doar 2.000 de lei pentru reintegrarea dependenților!

În fiecare an, în spatele ușilor grele ale Institutul de Psihiatrie „Socola” se repetă același scenariu dramatic. Peste 3.500 de ieșeni ajung internați aici din cauza dependenței de alcool — oameni distruși fizic și psihic, familii epuizate, situații ajunse la limită. Pentru mulți, internarea reprezintă ultima șansă înaintea prăbușirii totale.

Tratamentul începe, starea se stabilizează, speranța reapare pentru câteva zile sau săptămâni. Apoi vine externarea. Și, odată cu ea, întoarcerea într-o realitate nemiloasă: fără sprijin constant, fără loc de muncă, fără programe reale de reintegrare. Pentru cei mai mulți, recăderea nu mai este o posibilitate — devine aproape o certitudine.

Aceasta este criza tăcută a Iașului. O epidemie socială despre care se vorbește puțin și se face și mai puțin.

La nivel oficial, statul român vorbește despre incluziune socială, politici integrate și strategii naționale până în 2027. Documentele Ministerului Muncii descriu un sistem complex: programe sociale, agenții specializate, mecanisme de monitorizare și planuri de combatere a excluziunii.

Pe hârtie, totul pare funcțional. În realitate însă, cifrele dezvăluie un paradox șocant: pentru întreaga țară au fost finanțate, în ianuarie 2026, doar trei centre dedicate recuperării persoanelor dependente de alcool și droguri prin programul național de subvenții. Sumna totală: 17.200 lei. Pentru trei centre, pentru un fenomen care afectează zeci de mii, poate sute de mii de oameni la nivel național.

În capitala Moldovei, una dintre puținele speranțe este Centrul de consiliere și reabilitare „Sfântul Nicolae”, administrat de Fundația „Solidaritate și Speranță”. Aici ajung persoane care încearcă să o ia de la capăt după ani de dependență.

Statul contribuie însă cu doar 2.000 de lei pe lună. Atât valorează, în bugetele oficiale, lupta pentru recuperarea unor oameni aflați la marginea societății. Cu această sumă sunt sprijiniți aproximativ zece beneficiari lunar - o finanțare pe care specialiștii o descriu, neoficial, drept „aproape simbolică”.

În timp ce autoritățile vorbesc despre politici publice, realitatea este susținută de psihologi, voluntari și organizații care încearcă să acopere golurile unui sistem subdimensionat.

Autoritățile susțin că reintegrarea profesională este cheia recuperării. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă cursuri, consiliere și stimulente pentru angajatori. Dependenții pot intra, teoretic, în aceleași programe ca șomerii sau alte categorii vulnerabile.

Dar există o problemă uriașă. Statul nu monitorizează câți dependenți reușesc efectiv să se reintegreze. Nu există statistici clare. Nu există indicatori de succes. Nu există o imagine reală a rezultatelor.

Cu alte cuvinte, sistemul funcționează fără să știe dacă funcționează.

Specialiștii avertizează că dependența nu este doar o problemă medicală tratabilă prin câteva zile de spitalizare. Este o criză socială profundă: lipsa unui loc de muncă, izolarea, stigmatizarea și sărăcia împing oamenii înapoi spre consum.

Fără sprijin continuu, recuperarea devine aproape imposibilă.

Iar Iașul începe să resimtă tot mai vizibil efectele. Oraș universitar, centru economic regional, dar și spațiu în care consumul de alcool și substanțe crește discret, departe de statisticile oficiale.

În timp ce strategiile sunt redactate la București, adevărata bătălie se duce zilnic în câteva birouri mici, în centre sociale aproape necunoscute publicului larg. Acolo unde consilierii încearcă să convingă oameni care și-au pierdut totul că mai există o șansă.

Însă, fără finanțări suficiente, fără rețele extinse de sprijin și fără o evidență reală a rezultatelor, reintegrarea rămâne, pentru moment, mai mult o promisiune decât o soluție. Carmen DEACONU