Statul pedepsește săracii Moldovei. Venitul Minim de Incluziune, o nedreptate flagrantă

* oficial, statul român spune că Venitul Minim de Incluziune este calculat în funcție de venituri, componența familiei și alte criterii sociale * neoficial, cifrele arată că sistemul favorizează județele mai dezvoltate, unde veniturile declarate sunt mai mari, iar sprijinul ajunge, paradoxal, să fie mai consistent * diferențele nu sunt de câțiva lei, ci de sute de lei lunar, adică bani care fac diferența între mâncare și foame, între lemne de foc și frig, între școală și abandon

Moldova este, oficial și statistic, cea mai săracă regiune a României. Neoficial, este regiunea în care sărăcia pare să fie tratată cel mai prost chiar de către stat. Datele recente despre Venitul Minim de Incluziune (VMI) scot la iveală un paradox revoltător: județele Moldovei concentrează un număr uriaș de beneficiari, dar primesc printre cele mai mici sume din țară. Cu alte cuvinte, acolo unde nevoia este cea mai mare, sprijinul este cel mai mic.

Venitul Minim de Incluziune a fost gândit ca o plasă de siguranță pentru cei care nu mai au nimic: familii cu copii, persoane singure, vârstnici, oameni fără locuri de muncă stabile. Legea vorbește despre „combaterea sărăciei” și „incluziune socială”. Realitatea din Moldova vorbește însă despre subfinanțare, calcule reci și o indiferență cronică față de Estul țării.

Din cele opt județe ale Moldovei – Iași, Bacău, Suceava, Neamț, Botoșani, Vaslui, Galați și Vrancea – toate se află în topul național al beneficiarilor de VMI. Asta spune totul despre situația economică reală din regiune.

Și totuși, când vine vorba de banii efectiv încasați, Moldova dispare din fruntea clasamentelor.

Vestul prosper primește mai mult, Estul sărac – mai puțin

Un beneficiar de VMI din Sălaj primește, în medie, 845 de lei pe lună. În Brașov, Mureș, Covasna, Harghita sau Cluj, sumele sunt similare. Județe mai dezvoltate economic, cu șomaj mai mic, cu salarii mai mari.

În schimb, în Moldova: Bacău - 594 lei, Botoșani - 609 lei, Vaslui - 618 lei, Galați - 618 lei, Neamț - 660 lei, Iași - 663 lei…

Diferențele nu sunt de câțiva lei. Sunt de sute de lei lunar, adică bani care fac diferența între mâncare și foame, între lemne de foc și frig, între școală și abandon.

Greu de crezut că este doar o eroare de calcul. Diferențele sunt prea mari, prea constante și prea evidente. Mai degrabă vorbim despre o politică socială construită din birouri, departe de realitate, unde Moldova continuă să fie tratată ca o regiune de mâna a doua.

Este greu de explicat cum într-o regiune mai bogată economic se „combate sărăcia” cu mai mulți bani decât într-o zonă unde sărăcia este cronică. Pentru că, dincolo de statistici și legi, vorbim despre oameni reali, familii reale și o sărăcie care nu se combate cu firimituri.

Iașul, considerat „motorul Moldovei”, nu stă nici el mai bine. Deși este pol regional, oraș universitar și centru medical, județul Iași are zeci de mii de persoane care depind de VMI. Suma medie încasată – puțin peste 660 de lei – este departe de a acoperi costurile reale ale vieții, chiar și în mediul rural.

Prețurile la alimente, energie și chirii au crescut, dar ajutoarele sociale au rămas blocate într-un calcul birocratic care pare complet rupt de realitate.

Cei mai săraci, penalizați prin sistem

Oficial, statul român spune că VMI este calculat în funcție de venituri, componența familiei și alte criterii sociale. Neoficial, cifrele arată că sistemul favorizează județele mai dezvoltate, unde veniturile declarate sunt mai mari, iar sprijinul ajunge paradoxal să fie mai consistent.

Rezultatul? Cei care trăiesc la limita subzistenței primesc mai puțin decât cei care, de multe ori, au alternative.

Este o politică socială care nu reduce sărăcia, ci o administrează minimal, fără să o rezolve.

Venitul Minim de Incluziune trebuia să fie un instrument de sprijin și demnitate. În Moldova, el a devenit un simbol al inechității. O dovadă că România încă funcționează cu două viteze: una pentru Vest și alta pentru Est.

Guvernanții vorbesc despre „echitate socială” și „coeziune”, dar moldovenii învață să trăiască cu mai puțin, chiar și atunci când statul pretinde că îi ajută.

În timp ce politicienii care contează vin la Iași doar în campanie, moldovenii rămân cu ajutoare mai mici, șanse mai puține și promisiuni reciclate. Poate că, de data aceasta, cineva ne va explica cum se face că statul român plătește mai bine sărăcia din Vest și mai prost sărăcia din Est, cum de un moldovean valorează mai puțin într-un tabel de la București. Asta, de fapt, este dovada clară că sărăcia Moldovei nu deranjează pe nimeni.

E nevoie ca politicienii să explice asta. Dar, oare, mai avem politicieni, la Iași? Dumneavoastră știți vreunul?

Daniel BACIU