Testele PISA bagă „AI la școală” în examenul mondial. România riscă să-și testeze elevii la o materie pe care nu a predat-o

* în 2029, testarea internațională PISA va include un modul nou – Media & Artificial Intelligence Literacy – care verifică dacă elevii pot înțelege, evalua critic și folosi responsabil tehnologia și conținutul digital * sunt vizați copiii care astăzi au 11–12 ani (clasele a V-a–a VI-a), iar în următorii 3–4 ani ar trebui să recupereze competențe fără un curriculum național coerent * OCDE a publicat și un ghid pentru ministere: strategia pornește de la obiective, nu de la aplicații – însă România întârzie să decidă ce vrea, concret, de la AI în educație

În 2029, „alfabetizarea AI” nu va mai fi un slogan de conferință sau o opțiune de club după ore. Va intra, oficial, în cel mai cunoscut test comparativ din lume: PISA. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a anunțat domeniul inovator PISA 2029 – Media and Artificial Intelligence Literacy (MAIL) – o evaluare care urmărește dacă elevii pot naviga într-o lume „mediată” de platforme, algoritmi și sisteme AI: de la verificarea credibilității unui conținut până la înțelegerea scopului lui și la luarea unor decizii informate și etice.

Pentru România, miza e simplă și incomodă: generația care va fi testată este deja în gimnaziu. Copiii care acum au 11–12 ani (clasele a V-a și a VI-a) vor fi, în 2029, în clasele a X-a–a XI-a. În intervalul critic 2026–2029, acești elevi ar trebui să dobândească un set de competențe pentru care sistemul nu are încă „arhitectură” clară: standarde, progresie pe ani, obiective măsurabile, formare consistentă pentru profesori.

Între timp, OCDE a pus pe masă exact instrumentul de care ministerele au nevoie: un raport amplu despre adoptarea AI în educație, gândit ca ghid de politici publice. Primul mesaj e aproape banal, dar tocmai de aceea e greu de evitat: nu începi cu aplicațiile, începi cu problema. Cu alte cuvinte, înainte să cumperi licențe sau să semnezi parteneriate, statul trebuie să răspundă limpede: ce vrea să rezolve prin AI în școli – birocrația profesorilor, feedbackul personalizat, analfabetismul funcțional, evaluarea, echitatea de acces?

Al doilea principiu e precauția: educația lucrează cu minori, iar riscurile (date personale, bias, dependență, confuzia între „a produce” și „a înțelege”) sunt reale. Recomandarea OCDE merge spre implementări etapizate, pilotări și evaluări independente înainte de extindere.

Deciziile despre AI nu pot fi luate fără cadre didactice implicate, formare sistematică și resurse clare

Apoi vine punctul pe care orice strategie serioasă îl ocolește doar pe hârtie: profesorul rămâne central. Nu AI „predă”, nu AI „modelează” valori, nu AI înțelege contextul de clasă. Raportul insistă că deciziile despre AI nu pot fi luate fără cadre didactice implicate, formare sistematică și resurse clare.

Poate cea mai tăioasă avertizare privește „personalizarea” dusă la extrem: elevul poate deveni un consumator de scurtături – un fel de „performanță” fără învățare reală. În logica PISA 2029, unde accentul cade pe judecată critică și utilizare responsabilă, simpla folosire a instrumentelor generative nu va ajuta, dacă elevul nu înțelege limitele și mecanismele lor.

În România, decalajul dintre realitate și urgență e vizibil și administrativ: ministrul Educației a vorbit public despre un ghid pentru utilizarea AI în școli, însă discuția nu a devenit încă o strategie națională coerentă, cu obiective și standarde. În lipsa unei linii oficiale, „AI la școală” se întâmplă inegal: în unele locuri e o lecție, în altele e tăcere, iar în spațiul rămas liber intră rapid mediul privat, cu inițiative și materiale proprii.

Contextul devine și mai ironic prin faptul că România își leagă viitorul de OCDE și politic: Ministerul Finanțelor a transmis explicit ținta de aderare în 2026. În același timp, OCDE – organizația la care vrem să aderăm – ne spune ce ar trebui să facem ca să nu ajungem, în 2029, să testăm o generație „pe cont propriu”, fără contribuția sistemului.

PISA 2029 nu va măsura doar „cât de repede folosești un tool”. Va măsura dacă elevul știe să gândească într-o lume în care conținutul poate fi fabricat, amplificat și cosmetizat de algoritmi. Iar întrebarea pentru următorii trei ani nu mai e dacă „introducem AI”. Ci dacă Ministerul Educației își asumă, în sfârșit, un minim educațional: alfabetizarea media și AI ca competență de bază, cu obiective clare, profesori pregătiți și reguli de siguranță, nu doar cu entuziasm tehnologic.

Clara DIMA