Tezaurele Vii ale Iașului: oamenii care țin satul în viață

* cel mai mare oraș al Moldovei își numără comorile și în oameni * olari, creatori de măști, păstrători ai portului și ai jocurilor vechi duc mai departe meșteșuguri care nu se învață din manual, ci din mână în mână, din casă în casă, din generație în generație

Iașul nu are doar palate, universități, biblioteci și muzee. Are și oameni care poartă în palme memoria satului. În județul Iași, titlul de „Tezaur Uman Viu” a ajuns la meșteri și păstrători de tradiții care au transformat o îndeletnicire veche într-o formă de identitate culturală.

Potrivit Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, pe lista locală a Tezaurelor Umane Vii se află Daniel Ifrim, pentru olărit, Gheorghe Olteanu, pentru spiritualitate și activități ludice, Elena Ciocoiu, pentru port și producere de îmbrăcăminte tradițională, Gheorghe Andrei, pentru olărit, Dumitru Ifrim, pentru olărit, și Constantin Curecheriu, creator de măști populare.

Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal și netransmisibil, fiind acordat de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Programul a pornit ca inițiativă UNESCO și urmărește recunoașterea celor care transmit patrimoniul imaterial în forme tradiționale, nealterate..

Olăritul de la Schitu Stavnic, firul roșu al Iașului

Una dintre cele mai puternice linii de patrimoniu viu din județ este olăritul. La Schitu Stavnic, în comuna Voinești, lutul nu este doar materie primă, ci limbaj. Acolo, familia Ifrim a dus mai departe un meșteșug care a făcut din ceramica utilitară moldovenească o marcă de identitate.

Daniel Ifrim, distins în 2025 cu titlul de Tezaur Uman Viu, continuă tradiția tatălui său, Dumitru Ifrim, recunoscut cu același titlu în 2013. Meșteșugul este legat de vasele de ceramică roșie, de formele vechi, de arderea tradițională și de obiectele folosite odinioară în gospodărie: ulcioare, căni, oale pentru sarmale, chiupuri pentru borș sau vase de păstrare a alimentelor.

Ceramica de Schitu Stavnic a fost inclusă în Registrul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial al României în 2025, iar primele mențiuni despre olăritul din zonă sunt legate de anul 1820..

De la măști populare la port: memoria satului ieșean

Constantin Curecheriu, din zona Scobinți, este una dintre figurile puternice ale patrimoniului ieșean, cunoscut pentru măștile populare și pentru modul în care a adunat, păstrat și explicat obiecte ale lumii rurale. În cazul lui, tradiția nu stă doar în obiect, ci în povestea spusă mai departe.

Elena Ciocoiu, din Miroslovești, păstrează o altă formă de memorie: portul. Războiul de țesut, hainele tradiționale, lucrul migălos și priceperea transmisă prin ani devin, în mâinile ei, o arhivă vie. La aproape 80 de ani, ea încă lucra la războiul de țesut și primea comenzi de haine tradiționale. Gheorghe Olteanu, recunoscut pentru spiritualitate și activități ludice, arată că patrimoniul nu înseamnă doar obiecte, ci și jocuri, practici, gesturi comunitare, forme de bucurie și de învățare care au ținut satul împreună.

Titlul de Tezaur Uman Viu nu este o diplomă decorativă. Este o formă de protecție culturală. În spatele fiecărui nume se află zeci de ani de muncă, sute de obiecte, mii de gesturi repetate și o întrebare grea: cine duce mai departe?

Pentru Iași, aceste tezaure sunt o resursă culturală, educațională și chiar economică. Ele pot însemna ateliere pentru copii, târguri cu sens, turism cultural, produse autentice, lecții vii în școli și o legătură reală între oraș și satele din jur.

Maura ANGHEL