România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
România are o problemă uriașă pe care sistemul medical continuă să o trateze prea târziu: prevenția. În timp ce spitalele sunt sufocate de cazuri și bolile cronice sunt descoperite adesea când deja au produs complicații, mortalitatea evitabilă a ajuns la un nivel de aproximativ două ori mai mare decât media Uniunii Europene. Iar în mediul rural, situația devine dramatică.
Aproape jumătate dintre români – 45% din populație – trăiesc în mediul rural, însă acolo ajung doar 7,5% dintre medici. Restul de 92,5% sunt concentrați în orașe. Diferența nu este doar o statistică rece: înseamnă sate întregi în care accesul la un medic, la investigații sau la un simplu control preventiv poate deveni o adevărată aventură.
Din nefericire, România continuă să piardă oameni din cauze care, în alte sisteme medicale, ar putea fi prevenite sau tratate la timp.
56% dintre decesele înregistrate în România în 2022 au fost provocate de boli cardiovasculare. În același timp, speranța de viață este cu 5,1 ani sub media UE, iar bărbații trăiesc, în medie, cu 7,6 ani mai puțin decât femeile.
Și cifrele se adună alarmant. În 2024 au fost înregistrate 114.904 cazuri noi de diabet, față de 105.185 în anul precedent. Până în 2030, aproape 11 milioane de adulți ar putea avea un indice de masă corporală peste intervalul considerat sănătos.
România continuă să bage mai mulți bani în tratarea bolii decât în prevenirea ei
Potrivit OECD, spitalele consumă 44% din bugetul sănătății, în timp ce asistența medicală primară primește doar 9%.
Mesajul organismelor internaționale este clar: România are nevoie de screeninguri la scară largă, caravane medicale, medici de familie mai bine sprijiniți și servicii care să ajungă efectiv în comunitățile izolate.
Exact aici intervine caravana „Sănătatea vine la tine!”, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România. În ediția din 2026, echipele medicale au ajuns în opt localități din șapte județe și au oferit consultații și analize gratuite pentru aproape 1.000 de persoane.
Rezultatele au confirmat ceea ce statisticile naționale avertizează de ani întregi: multe persoane aveau exces ponderal, colesterol și tensiune arterială crescute, dar și diabet sau prediabet care nu fuseseră depistate anterior.
Este imaginea unei Românii în care boala este descoperită prea des după ce începe să doară, nu înainte. „Suntem printre țările cu cea mai mare mortalitate evitabilă din Europa”, avertizează Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România.
Problema este că prevenția nu poate rămâne o campanie de câteva zile pe an. Un control făcut astăzi poate însemna un pacient salvat mâine.
România are spitale, are medici și are tehnologie. Dar dacă medicul ajunge la pacient abia când boala este deja gravă, sistemul nu mai previne. Doar repară. Iar factura, în bani și în vieți pierdute, devine enormă. Nicoleta ZANCU