INCHIDE

Trei ieșeni au leșinat pe stradă, din cauza căldurii! Recomandările medicilor

Trei ieșeni au leșinat pe stradă, din cauza căldurii! Recomandările medicilor

Temperaturile ridicate au început să îşi facă simţite efectele la Iaşi. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele ore, după ce au leşinat din cauza caniculei. Una dintre ele a căzut brusc într-o staţie de autobuz.Cea mai gravă situaţie a fost în cazul unei femei în vârstă de 75 de ani, căreia i s-a făcut rău, sâmbătă, într-o staţie de autobuz.

Şefa UPU-Smurd Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, spune că femeia a suferit o lipotimie provocată de căldură, iar în urma căderii s-a ales cu mai multe contuzii. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Sf. Spiridon" pentru investigaţii şi tratament.

Alte două persoane au ajuns la UPU în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, după ce au acuzat stări lipotimice determinate de temperaturile ridicate. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Iaşi, şi un tânăr de 22 de ani, din Prisăcani. Ambii au primit îngrijiri medicale, iar după evaluare şi stabilizare au fost externaţi.

În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15-20 minute.

Medicii recomandă să evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11-18. Dacă sunteţi nevoiţi să ieşiţi afară, purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. „Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă. Beţi zilnic minim 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15-20 minute. Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai verde sau negru, sucuri de tip cola) sau care au un conţinut ridicat de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice”, a transmis Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

Aveţi grijă de persoanele dependente de voi, precum copiii, persoanele vârstnice, persoane cu dizabilităţi, oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.

Specialiştii recomandă să consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene roşu, pepene galben, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o cantitate mare de apă. „O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit”, transmite DSP Iaşi.

O altă recomandare este să aveţi grijă de persoanele dependente de voi, precum copiii, persoanele vârstnice, persoane cu dizabilităţi, oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. „Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate”, recomandă DSP Iaşi. Laura RADU