Un expert de la London School vorbește la Iași despre viitorul UE
Cel mai mare oraș al Moldovei va găzdui, între 14 și 16 mai, conferința internațională EURINT 2026, un eveniment dedicat viitorului Uniunii Europene, coeziunii și inegalităților regionale. Evenimentul, ajuns la ediția a XV-a, va avea loc la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Tema ediției este „The EU’s future: Cohesion in an age of inequalities”, într-un moment în care diferențele dintre regiuni, presiunea economică, tranziția verde și digitalizarea schimbă agenda europeană.
Experți europeni în coeziune și dezvoltare regională
Unul dintre speakerii principali anunțați este Andrés Rodríguez-Pose, profesor la London School of Economics and Political Science. Acesta este cunoscut pentru cercetările sale în domeniul dezvoltării regionale, geografiei economice și inegalităților teritoriale. Prezența sa la Iași este relevantă în contextul temei conferinței: reducerea diferențelor dintre regiunile prospere și cele rămase în urmă. Este una dintre marile întrebări ale Uniunii Europene, mai ales pentru regiunile din estul continentului.
Al doilea keynote speaker este Sébastien Bourdin, de la IESEG School of Management, specialist în politici regionale, dezvoltare teritorială și tranziții europene. Programul include și panelul „European regions facing multiple shocks: the EU’s future Cohesion Policy”, dedicat modului în care regiunile europene răspund crizelor succesive și felului în care politica de coeziune a UE ar putea fi regândită.
De ce contează tema pentru Iași și Moldova
Tema conferinței se leagă direct de profilul Iașului. Oraș universitar, centru medical și pol regional de servicii, Iașul rămâne parte a unei regiuni care încearcă să reducă decalaje față de vestul țării și față de media europeană. În acest context, coeziunea europeană înseamnă mai mult decât un concept administrativ. Organizatorii, cadrele didactice de la Centrul de Studii Europene, propun o discuție multidisciplinară despre o Europă „economic vibrantă” și „social coezivă”, într-un context marcat de tranziția verde, digitalizare, schimbări demografice, presiuni de securitate și viitoarea extindere a Uniunii Europene.
Iașul, oraș de frontieră al Uniunii Europene
Poziția Iașului dă evenimentului o miză suplimentară. Orașul se află la frontiera estică a Uniunii Europene, într-o zonă în care se intersectează teme precum securitatea, migrația, cooperarea transfrontalieră, economia regională și relația cu Republica Moldova.
Din această perspectivă, EURINT 2026 nu aduce doar o discuție despre Europa privită din marile capitale occidentale. Conferința pune în centru și felul în care Europa se vede dintr-un oraș de graniță, aflat într-o regiune care resimte direct efectele inegalităților teritoriale.
Dan DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!