Unul dintre trei monumente ale Iașului se stinge în tăcere

Iașul este unul dintre județele cu cea mai mare densitate de patrimoniu istoric din România. Are 1.634 de monumente istorice, potrivit Listei Monumentelor Istorice, și se află pe locul al treilea în țară, după București și Cluj. Este o cifră care confirmă statutul Iașului de teritoriu al memoriei, dar care vine și cu o responsabilitate uriașă: protejarea unei moșteniri întinse pe sute de ani. Lista monumentelor istorice reunește situri arheologice, case boierești, conace, hanuri, monumente funerare, monumente de for public, clădiri administrative, ansambluri urbane și foste spații industriale. Multe dintre ele nu apar în fotografiile turistice și nu sunt incluse în circuite culturale, dar păstrează bucăți importante din istoria comunităților locale. Realitatea din teren confirmă însă că patrimoniul ieșean are numeroase puncte fragile.

Un exemplu este Casa Roset-Catargiu din Răducăneni, monument istoric pentru care au fost reluate procedurile de restaurare după încercări eșuate de atribuire a lucrărilor. Valoarea intervențiilor a ajuns la aproape 15 milioane de lei, după ce clădirea a fost afectată de ani de degradare și probleme structurale.

În aceeași categorie a patrimoniului greu de salvat intră și Casa Beldiman, corp al Palatului Copiilor din Iași, descrisă de-a lungul timpului ca fiind într-o stare avansată de degradare.

Fabrici rase de pe fața pământului

Iașul nu are doar monumente care așteaptă salvarea, ci și bijuterii pierdute sau scoase din regimul de protecție. Patrimoniul industrial a fost una dintre cele mai lovite zone ale memoriei urbane. Printre cele opt monumente declasate la nivelul județului au fost menționate corpul vechi al Fabricii de Tricotaje Moldova, Fabrica de bere și Fabrica de textile Cehan. În același context, presa locală nota că există în continuare monumente istorice lăsate în paragină și într-o stare avansată de degradare.

Fabrica de Bere „Zimbru”, din Păcurari, rămâne unul dintre cele mai dureroase exemple. Menționată ca reper al patrimoniului industrial ieșean, vechea fabrică a ajuns să mai păstreze doar moloz și câteva ziduri de cărămidă. Dintr-un loc care vorbea despre istoria economică a orașului, a rămas o rană urbană, vizibilă pentru trecători și greu de reparat în memoria orașului.

Și Atelierele Nicolina au devenit un simbol al pierderii patrimoniului industrial. Înființate la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu modernizarea rețelei feroviare, Atelierele CFR Iași, devenite ulterior Nicolina, au fost parte din istoria muncitorească și economică a orașului. Astăzi, numele lor apare mai des în discuții despre declasări, demolări, terenuri și presiune imobiliară decât în proiecte de recuperare culturală.

Dan DIMA