INCHIDE

Vasluiancă prinsă cu o alcoolemie uriașă la volan, depusă în Arestul IPJ

Vasluiancă prinsă cu o alcoolemie uriașă la volan, depusă în Arestul IPJ

O femeie în vârstă de 49 de ani, din municipiul Bârlad, a fost reținută de polițiștii vasluieni, după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe un drum național intens circulat.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 27 decembrie 2025, în jurul orei 19.20, pe DN 24, în comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit un autoturism condus de femeie, observând imediat că aceasta emana halenă alcoolică.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, mult peste limita legală. Ulterior, conducătoarea auto a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică transmis de medicii legiști, femeia avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legal admisă, confirmând suspiciunile polițiștilor.

În urma probatoriului administrat, la data de 30 decembrie 2025, polițiștii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. A doua zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a decis plasarea femeii sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea completă a activității infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Poliția trage un semnal de alarmă

Polițiștii vasluieni reamintesc faptul că alcoolul și substanțele psihoactive afectează grav capacitatea de reacție, atenția și reflexele, crescând semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere cu urmări dramatice.

„Nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive. Un moment de inconștiență poate avea consecințe ireversibile”, transmit reprezentanții IPJ Vaslui.

Pedepse mai dure pentru șoferii băuți

Autoritățile reamintesc și modificările aduse Codului Penal prin Legea nr. 213/2023, care prevăd pedepse mult mai aspre pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Astfel, în cazul producerii unui accident mortal, instanța nu mai poate dispune suspendarea executării pedepsei, conducătorul auto urmând să execute pedeapsa cu închisoarea, fără posibilitatea suspendării.

Conduceți responsabil! Un drum parcurs sub influența alcoolului poate deveni un drum fără întoarcere. Mircea RUSU