Viața pe muchie de leafă. Cât de greu e să supraviețuiești cu salariul minim în Iași

Pe străzile Iașului, sub vitrinele luminate și panourile optimiste despre „dezvoltare și oportunități”, realitatea are alt chip. Este chipul celor care muncesc 10 ore pe zi pentru a plăti o chirie ce le înghite aproape tot salariul, al celor aflați la început de drum care își amână orice plan de viitor pentru că după plata facturilor și a alimentelor nu le mai rămâne nimic. Este chipul tuturor celor care trăiesc de pe o zi pe alta, navigând între frică, epuizare și speranțe mici cât o zi de salariu. În 2025, în Iași, salariul minim nu mai este un prag de protecție, este o condamnare la supraviețuire în condiții aproape imposibile.

„Nu visez la mult, vreau doar să nu trebuiască să aleg între chirie și mâncare”. Aceasta este realitatea pentru Alina, o tânără de 25 de ani, angajată într-un supermarket din Alexandru cel Bun. În Iași, oraș cu clădiri de birouri lucioase și evenimente de anvergură europeană, mii de oameni se luptă zilnic să supraviețuiască cu salariul minim net de 2.574 lei.

Scumpiri, cuvântul cel mai des folosit

România a încheiat 2024 cu o creștere medie anuală a prețurilor de 5,1%. Cel mai afectat sector a fost cel al serviciilor, unde scumpirile au atins 7,1%. Alimentele s-au scumpit cu 5%, iar mărfurile nealimentare cu 4,4%. Deși facturile la energie și gaze s-au redus ușor, inflația a fost întreținută de creșterea continuă a chiriilor, a serviciilor medicale și a prețurilor la fructe. În Iași, aceste cifre sunt mai mult decât simple statistici: sunt realități apăsătoare care sapă încet, dar sigur, în buzunarele tinerilor.

Chiriile au explodat. În 2025, o garsonieră decentă, la marginea orașului, costă în medie 1.300–1.500 de lei. În zonele centrale sau semi-centrale, prețurile sunt și mai ridicate. După plata chiriei și a facturilor (aproximativ 500–600 de lei pentru utilități modeste), unui angajat cu salariul minim îi rămân sub 600 de lei pentru mâncare, transport și toate celelalte cheltuieli.

Andrei, 27 de ani, angajat la un call-center, recunoaște deschis: „Din 2.574 lei, rămân cu 500 de lei la finalul lunii și asta dacă nu intervine vreo urgență. Mâncăm mai prost, călătorim mai puțin, economisim deloc. Și nu, nu e lenea noastră de vină”.

O „prosperitate” inaccesibilă

Scumpirile constante au transformat normalitatea în luptă de rezistență. Dacă pentru unii, Iașul strălucește în topurile dezvoltării, pentru cei plătiți la limita decenței, orașul a devenit un teren de sacrificiu zilnic. Festivaluri, conferințe, centre comerciale noi – toate par a crea o imagine optimistă, dar pentru cei mai mulți, această „prosperitate” rămâne inaccesibilă.

Economisirea? Un mit. Investițiile în educație sau sănătate? Împinse undeva într-un viitor incert. Planurile de a-și cumpăra o locuință? Pentru majoritatea, doar un vis frumos.

România oficială vorbește despre inflație în scădere și facturi mai mici la energie, dar în Iași, realitatea este că fiecare scumpire la chirie sau la alimente taie încă o felie din speranțele oamenilor de a-și construi o viață stabilă. Cu fiecare an care trece, distanța dintre orașul oficial și orașul real crește. Și odată cu ea, și sentimentul că, în ciuda muncii oneste, cei care pornesc de jos au din ce în ce mai puține șanse de a urca.

Într-un Iași în care dezvoltarea e afișată pe toate panourile publicitare, tinerii care trăiesc cu salariul minim plătesc, în fiecare zi, prețul real al acestei „modernizări”.

Dan DIMA