Vineri 13 în Iași. Legendele întunecate ale orașului, de la ganguri blestemate la casele călăului și crimele uitate

 * în fiecare oraș vechi trăiesc povești care nu mai apar în ghidurile turistice * la Iași, superstițiile nu sunt doar o joacă de imaginație, ci un fel de memorie vie a spațiului – o geografie a fricii, a ghinionului și a umbrelor

Vineri 13 în Iași. Legendele întunecate ale orașului, de la ganguri blestemate la casele călăului și crimele uitate

* în fiecare oraș vechi trăiesc povești care nu mai apar în ghidurile turistice * la Iași, superstițiile nu sunt doar o joacă de imaginație, ci un fel de memorie vie a spațiului – o geografie a fricii, a ghinionului și a umbrelor

În Iași, orașul legendelor și al istoriei trăite la fiecare colț de stradă, ziua de vineri 13 devine un prilej de tresărire colectivă. De la ganguri ocolite de studenți și case cu trecut macabru, până la dealuri bântuite de umbrele războiului, superstițiile prind glas și spațiile capătă sensuri ascunse. Într-un oraș unde piatra păstrează urme și ecourile nu tac, frica nu e întotdeauna doar în minte.

Unul dintre cele mai ocolite locuri de studenții ieșeni este gangul de lângă Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, cunoscut drept „gangul repetenților”. Legenda spune că dacă treci pe sub el în timpul anului universitar, te vei alege cu cel puțin o restanță. Nu există explicație istorică validă, dar povestea a rezistat. Clădirea datează din secolul XIX și a fost, la un moment dat, sediu al Securității – locul unde se presupune că erau torturați studenți. Poate de aici a pornit totul.

Tot în Copou, Bolta Restanțierilor a devenit simbolul ghinionului studențesc. Se spune că cine trece pe acolo în sesiune nu scapă fără o notă mică. Locul era parte dintr-o curte a fostei clădiri a Securității, iar umbrele trecutului par să fi rămas între ziduri. Un alt pasaj evitat este cel de lângă maternitatea Cuza Vodă – și el bănuit că aduce ghinion la examene. Studenții îl ocolesc din reflex, cu gândul la sesiunile grele care-i așteaptă.

Umbrele unei istorii neîmblânzite

Sunt locuri în Iași care păstrează în tăcere umbrele unei istorii neîmblânzite, spații care par să vibreze sub pașii noștri, de parcă am tulbura o memorie veche, profundă, încă vie.

„Sub Piața Cubului Operei, printre ruinele adâncite în betonul prezentului, s-a întâmplat cândva o crimă cumplită. Clădirea proaspăt renovată a fostului Liceu al Universității ascunde, de fapt, zidurile reci ale unei foste închisori. Iar locul unde azi zac ruinele cinematografului Tineretului, cândva faimosul Bragadiru, era odinioară cimitirul săracilor, al Bisericii Banu. Cimitirul a fost dislocat, iar de atunci, locul pare bântuit de un blestem vechi – tot ce se ridică acolo pare sortit focului.

Subsolul Casei Comerțului – clădire plină de simboluri francmasonice – adăpostea Teatrul Fix, iar mai înainte, acolo a fost primul bar din Iași unde cânta un band de jazzmeni afro-americani, sosiți din New Orleans. Oamenii le spuneau harapi și atunci când treceau prin dreptul localului, își făceau cruce. Asemenea gesturi se întâlneau, pentru o vreme, și în dreptul Palatului Roznovanu, în epoca în care Marghiolița fugise cu Neculai Roznovanu, deși încă era măritată cu Sturdza, bietul de el. Se spunea că dracii dansau prin pivnițele palatului părăsit.

Sub Biserica Barnovschi se întind galerii subterane despre care legendele spun că ar fi blestemate – din pricina morții violente a domnitorului Barnovschi, ucis la porunca lui Vasile Lupu. Se povestește că, în clipa execuției, fresca votivă a bisericii s-a crăpat – poate de aceea a și rămas nepictată. În acele catacombe s-ar fi pierdut, prin anii ’70–’80, și un cunoscut arheolog ieșean – Puscașu, nume rostit cu un amestec de teamă și respect.

Chiar și mormântul de sub statuia lui Miron Costin e loc marcat de sânge: Constantin Cantemir, tatăl viitorului domn, l-a ucis acolo, nedrept, pe cronicar și pe fratele acestuia, Velicico.

Iar Beilicul, locul unde tronează astăzi cenotaful lui Grigore Ghica al III-lea, e, de fapt, scena ultimă a unei trădări tragice: acolo a fost asasinat domnitorul care refuzase să semneze cedarea Bucovinei către austrieci, la presiunea Imperiului Otoman”, ne-a spus prof. Sorina Dănăilă, ghid urban și organizator de tururi la Iași. Toate aceste locuri spun o poveste – nu doar a orașului, ci a rănilor lui, a durerilor ascunse sub piatră și istorie, a ecourilor care încă se simt, pentru cine are urechi să le asculte.

Pasajul Sfânta Vineri și casa ororilor

Nu departe de Palas, într-o zonă în care vechea uliță Sfânta Vineri a fost înlocuită de betoane și asfalt, se află un loc refăcut în 2014: Pasajul Sfânta Vineri, sprijinit de pietre de râu grele, care amintesc de zidurile unei cetăți. Peste el trece bulevardul Anastasie Panu. Povestea care vine din acele locuri însă este de-a dreptul macabră. În perioada interbelică, într-o casă din apropierea hanului, a fost descoperită o adevărată scenă a groazei. Un nou proprietar, care cumpărase locuința, a început reparațiile. Câinele său a început să urle necontrolat, zi și noapte. Omul, intrigat, a smuls o bucată de dușumea – și a descoperit șase cadavre ascunse în podea.

Ancheta a dus spre un fost chiriaș: Tcaciuc, un tâlhar notoriu, care obișnuia să atragă bărbați în casă prin intermediul a două femei. Victimele erau apoi măcelărite cu un topor cu mâner sculptat, conceput să nu alunece din mână – chiar și plin de sânge. Crimele au îngrozit orașul, iar locul a fost ocolit ani de-a rândul.

Dealul Lunganilor, locul unde ecoul nu e doar vântul

La marginea județului Iași, Dealul Lunganilor este cunoscut în rândul localnicilor ca fiind bântuit. A fost câmp de luptă în Primul Război Mondial, iar cei care urcă acolo spun că noaptea se aud pași, comenzi militare și gemete care vin parcă de nicăieri.

Fantomele ostașilor căzuți nu și-au găsit liniștea. Unii localnici evită complet zona, mai ales în nopțile de vineri 13. E un spațiu care pare să respire singur, într-un timp suspendat.

Conacul Moruzzi și Casa Călăului

Într-un alt colț al Iașului, în zona Manta Roșie, istoria devine de-a dreptul înspăimântătoare. Conacul Moruzzi, cunoscut popular ca „Casa Călăului”, a fost locuința lui Gavril Buzatu, ultimul călău al Iașului. Fost rob, evadat, tâlhar, apoi condamnat la moarte, Gavril și-a câștigat salvarea acceptând să devină călău.

Prima execuție a fost chiar fostul său tovarăș de jafuri. Ultima – o femeie care își instigase copiii să-și ucidă tatăl. După toate acestea, Gavril s-a călugărit, dar casa în care a locuit a rămas un simbol al fricii. Localnicii o evită, mai ales noaptea.

Vineri 13, o zi a umbrelor

Pentru ieșeni, vineri 13 nu este doar o superstiție occidentală. Este o zi în care orașul pare să-și deschidă o hartă secretă: ganguri care îți dau fiori, dealuri unde ecoul poartă voci vechi, case care nu mai vor să tacă, și legende care – deși nu dovedite – sunt prea vii ca să fie ignorate.

Unii se distrează cu tematica. Alții bat în lemn și ocolesc drumurile care le dau fiori. Dar toți simt, în adâncul ființei lor, că Iașul nu este doar un oraș, ci un hrisov care spune mai multe povești, suprapuse în timp.

Maura ANGHEL