Actorul Dragoș Bucur spune că suntem într-un moment de cenzură a libertății de exprimare despre care „știe toată lumea la nivel oficial”: E mai trist decât ce se întâmpla înainte de 89
Cunoscutul actor, Dragoș Bucur, consideră că societatea se află într-un moment de cenzurare a libertății de exprimare.
Într-un dialog cu avocatul Florentin Țuca la podcastul „Pe drept cuvânt”, Bucur a vorbit despre momentul de acum doi ani, când s-a exprimat împotriva purtării măștii și a vaccinului.
Actorul a spus că acel moment a fost un fel de test, pentru că și-a dat seama că „am ajuns, fără să știu, că mi-e teamă să spun ce gândesc”
„Se pare că am avut dreptate, era mai bine să nu fi avut dreptate și să fi fost doar un prost pe care să-l fi luat fura pe dinainte. Declar, susțin și semnez ce-am declarat atunci. Nu mi-am schimbat cu nimic părerile, ba chiar mi le-am întărit puțin.
A fost un soi de test: mi-am dat seama că sunt în punctul în care, fără să știu cum am ajuns, mi-e teamă să spun ce gândesc. Și foarte mult timp după 89 m-am întrebat cum au ajuns oamenii să le fie frică să spună: nu-mi place Ceaușescu. E o teamă care se instalează treptat. O dată că zice vecinul ceva, că altul a fost pedepsit și așa mai departe.
Așa am constatat că mi-e teamă să spun ce gândesc: bun sau rău, adevărat sau fals. Dar trebuie să poți să spui ce gândești, fără să-ți fie teamă că-ți vei pierde locul de muncă. Fără să-ți fie teamă că vei fi anulat, așa cum se întâmplă acum în tot ceea ce înseamnă mediu online. Există riscul să-ți iei niște amenzi…niște lucruri aberante într-o societate teoretic liberă.
Și cum? Băgăm această mască a siguranței. Ce legătură are siguranța cu libertatea mea de exprimare? De ce nu pot să spun ceea ce gândesc? Am omorât, am bătut, am jignit pe cineva? Pur și simplu spun ceea ce cred.
Felul în care a ajuns să se plătească o posibilă greșeală, are legătură cu mijloacele folosite înainte de 89 și eu nu vreau. Am făcut un test să văd dacă se întâmplă: da, se întâmplă!”, a spus Bucur.
Cristi Puiu, anulat ca la o comandă
La întrebarea lui Florentin Țuca, dacă „Momentul cenzurii libertății de exprimare este un moment care definește zilele noastre?”, actorul a răspuns că este absolut adevărat.
Din păcate, a remarcat el, este mai trist decât înainte de 1989, pentru că oamenii se cenzurează singuri.
„Fără doar și poate. Și eu cred că toată lumea știe, eu cred la nivel guvernamental, oficial, se știe. Și din păcate, cu ajutorul presei se aplică într-un mod sistematic. Se închid canalele și gurile celor care vorbesc împotriva ideilor oficiale, prin diverse metode: ești ironizat, luat la mișto, ești asociat cu personaje care eu cred că sunt crescute special pentru a fi folosite drept exemplu, etc.
Iar la nivel mic, oamenii au fost învățați fără să-și dea seama, să se comporte ca niște câini bine dresați, să atace, când trebuie, unde trebuie. E o cenzură pe care oamenii și-o pun singuri, ceea ce e mai trist decât ce se întâmpla înainte de 89”,a continuat Bucur.
Artistul a exemplificat cu cazul „Cristi Puiu”, afirmând că atacul asupra acestuia, după declarațiile de-acum doi ani, a fost coordonat.
„Un alt exemplu pe care l-am mai dat e Cristi Puiu. El e un regizor care până în momentul în care a spus ceva împotriva curentului oficial, a fost desființat în decurs de câteva zile. Cum e posibil? Un om căruia nu i s-a reproșat nimic, de la „Marfa și banii” încoace, nici calitatea filmelor, nici integritatea profesională, dintr-o dată toată lumea l-a desființat. Ziariști, critici, dintr-o dată toate filmele lui erau proaste. Să nu-mi spună cineva că asta nu e coordonat…că nu cred”, a adăugat Bucur.
Când ai avut senzația că-ți vrea binele Guvernul?
Actorul din „Marfa și Banii” a spus că nu poate să nu-și folosească mintea când vine vorba de comunicări „oficiale”.
„Nu pot să-mi folosesc mintea, nu pot să nu citesc și alte surse. De când, când în viața ta ai avut senzația că-ți vrea binele guvernul? Eu, niciodată. Atunci, de ce, dintr-o dată, că oamenii care au furat tot în țara asta – de la flota la petrol – tot ce spun ei? Nu-i normal să citesc și pe lângă? Și mintea mea a văzut niște puncte care nu se leagă. Dacă nu se leagă punctele, ceva e în neregulă. Dacă se vor uni punctele în altă situație…se vor uni punctele”, a adăugat el.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
PNL ar putea tranșa divergențele interne la un Congres extraordinar
România intră într-o nouă zonă de tensiune politică totală
Una dintre cele mai dure figuri ale FMI, premier!
Băsescu: „Există o singură soluție: reluarea funcționării coaliției!”
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Varianta unui guvern tehnocrat, tot mai vehiculată
Ruptură totală în coaliția care a condus România
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
10 mai ar putea deveni zi nelucrătoare
România politică fierbe: negocieri tensionate, război între partide și promisiuni de reformă
Predoiu neagă scenariul „premierului-surpriză”
Medici încătușați, la Câmpulung Moldovenesc
Ultimul domnitor al Moldovei, mutat la Inspectoratul de Jandarmi
Iaşul ar putea deveni centrul unui viitor cluster dedicat industriei aerospaţiale
Isărescu: „Cursul euro e unde trebuie”
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
3 zile, atât ai la dispoziție să avizezi dauna Generali corect sau să pierzi săptămâni
Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea copiilor
INIMO - Iașul dă din nou tonul solidarității
Sportul și tineretul, la loc comanda! Consiliile județene mai încearcă
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Mai încet cu primadona pe scările de la Cotroceni!
Liceul „Miron Costin” este singurul hub AI din Iași
Liberalii cer PSD-ului să înainteze urgent o propunere de prim-ministru
Iașul nu doarme cinci zile: Tudorul devine epicentrul distracției studențești din România!
Prăjitură pufoasă cu vișine, rețeta simplă pentru un desert de casă
Anunț privind începerea proiectului „CONSTRUIRE CRESA IN COMUNA SARU DORNEI, JUDETUL SUCEAVA”
Iașul are peste 1.800 de joburi online. Vânzările domină recrutările
Medicii de la Urgențe au apelat la ISU pentru a scoate verigheta de pe degetul unui ieșean
Un campion mondial de kendama vine la Iași. Show gratuit pentru copii
Spitalul Clinic Căi Ferate Iași anunță finalizarea proiectului cu titlul „E-UPGRADE SPITALUL CLINIC CĂI FERATE IAȘI”-
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde