Dan Vîlceanu desființează proiectul PNL care îl bagă pe Iohannis la Senat: Ne întoarcel în epoca Iliescu!

18

Dimensiune font:

| 18-09-2024 18:15

Deputatul PNL Dan Vîlceanu refuză să voteze proiectul depus de PNL care ar permite ca președintele Klaus Iohannis să candideze la o funcție în Parlamentul României chiar în timp ce este încă președinte. PNL a depus miercuri, la Senat, proiectul de lege care îi dă posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să candideze pe listele unui partid, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, cu toate că se află încă în funcţie. În cazul în care este ales senator sau deputat, presedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte.

Proiectul de lege pentru modificarea si completarea art.52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi Camerei Deputatilor, precum şi pentru organizarea şi functionarea Autoritatii Electorale Permanente, cu modificarile si completarile ulterioare este semnat de parlamentarii PNL Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu, liderii de grup ai PNL din Parlament.

Dan Vîlceanu, deputat exclus din PNL, spune că se opune modificării legii

"Este trist că ne întoarcem în epoca Iliescu și nu prin strădania unor PSD-iști.

Este inadmisibil să modifici o lege pentru o singură persoană, fie ea și Președintele României. Puteau să introducă, de formă, și posibilitatea candidaturii unor persoane aflate în alte funcții pentru care sunt prevăzute aceleași interdicții, cum ar fi: Avocatul Poporului, membrii CA al BNR, membrii Curții de Conturi și altele. Într-un exces de bunăvoință, puteau să lase și patriarhul să fie independent pe o listă de partid.

Este cel puțin un conflict de interese moral să îți promulgi o lege care te vizează doar pe tine.

Personal, nu am o impresie prea bună nici despre negocierea președintelui pentru funcția de SG la NATO, pentru că ar fi trebuit să demisioneze din funcția de președinte al României. Adică, să renunți fără remușcări la cea mai mare onoare pe care românii i-o acordă, prin vot, unui concetățean. Totuși, când ajungi să modifici legi doar ca să nu rămâi pe dinafară, este clar că nu prețuiești deloc marea onoare care ți-a fost acordată.

Eu voi vota ÎMPOTRIVĂ", a scris Dan Vîlceanu pe Facebook.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Intrarea României în Schengen e din nou pe agenda Consiliului JAI, săptămâna viitoare. Cum afectează perspectivele rezultatele alegerilor din Austria
05/10/2024 08:14

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va prezenta in cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg de săptămana viitoare situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schen ...

Modelul 'RDG-RFG': Fostul șef NATO propune ruperea Ucrainei în două, iar partea de Vest să fie primită în alianță
05/10/2024 07:04

Volodimir Zelenski, in „planul său de victorie", a sugerat ca aliatii occidentali să ofere Ucrainei garantii de securitate „similare unui pact de apărare reciprocă atunci cand aderă la NATO". Asta se ...

Crin Antonescu, atac la Ciucă: Cum să votez pe cineva care îmi spune doar că la Revoluție tăia porcul?
04/10/2024 18:44

Fostul presedinte al PNL, Crin Antonescu, ii aduce critici severe candidatului Nicolae Ciucă, despre care spune, intr-o emisiune că nu poate avea votul lui atit timp cit se autodescrie drept executant de ordi ...

Americanii îi dau lovitura de grație lui Zelenski: SUA sugerează că nu ar fi de acord ca România sau Polonia să doboare rachete şi drone ruseşti
04/10/2024 17:52

Statele Unite nu vor să intre intr-un conflict direct cu Rusia pe teritoriul Ucrainei, chiar dacă ajută in mod direct Kievul. Preşedintele Volodimir Zelenski indeamnă tot mai insistent aliaţii din NATO s ...

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, achitat de Instanţa supremă într-un dosar de șpagă
04/10/2024 14:51

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă intr-un dosar in care a fost trimis in judecată de DNA pentru că ar fi primit aproap ...

NATO somează România și țările din alianță să doboare dronele rusești care intră în propriul teritoriu
04/10/2024 08:25

In caz de incălcare a spatiului aerian al statelor membre NATO de către drone sau rachete rusesti, decizia de a le dobori este luată de autoritătile nationale, a anuntat secretarul general al NATO, Mark Rut ...

Puciul eșuat din 19 august 1991 care a grăbit prăbușirea URSS. Elțîn pe tanc și o ”salbă” a declarațiilor de independență - rezultatele imediate ale conspirației
04/10/2024 07:17

Zi de doliu pentru Putin. Data de 19 august marchează punctul fără intoarcere pentru destrămarea URSS, fiind interpretată chiar de către liderul de la Kremlin drept „cea mai mare catastrofă geopolitic ...

Rareș Bogdan anunță oficial ruperea alianței PNL-PSD: 'NU mai există!'
03/10/2024 17:26

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat joi că din punct de vedere politic nu mai există coaliţia, există doar la nivel guvernamental şi tehnic, el arătand că decizii politice nu vor mai ex ...

 Noul șef al NATO intră în 'coasta' lui Putin: Rutte a descins în Ucraina și îl amenință pe liderul de la Kremlin
03/10/2024 17:07

Noul secretar general al NATO Mark Rutte se află intr-o vizită la Kiev joi, la două zile după ce a preluat funcţia, pentru a asigura incă o dată Ucraina de susţinerea Occidentului, in timp ce forţele u ...

Cu toate că România a îndeplinit condițiile tehnice pentru Visa Waiver, ambasadoarea americană ne duce cu vorba
03/10/2024 11:06

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Kathleen Kavalec, a declarat marţi că in următoarele luni mai trebuie parcurşi o serie de paşi importanţi pentru a se stabili dacă Romania este, de fap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei