Grindeanu îl contrazice pe Bolojan: Nu s-a luat o decizie în coaliție privind concedierea a 13.000 de oameni
Sorin Grindeanu a declarat că nu s-a luat nicio decizie în coaliție privind reducerea posturilor din administrația centrală și locală, respectiv concedierea a 13.000 de bugetari.
Președintele interimar al PSD a negat că în coaliția de marți s-au luat decizii cu privire la reforma din administrație în contextul în care se așteaptă date clare de la instituții. „M-au mirat știrile pe care le-am văzut la vreo jumătate de oră după ce am ieșit din coaliție. Noi am spus următorul lucrul și se spune acest lucru de vreo câteva săptămâni, dacă vorbim de un pachet 3, trebuie să vorbim de administrație locală, în mod obligatoriu PSD nu va accepta să discutăm doar de administrație locală, fără să discutăm e reduceri în administrația centrală”, a spus Grindeanu.
„Ceea ce am văzut pe surse, că s-a ajuns la un agreement, că să dăm afară 13.000 de oameni, că asta înseamnă reformă în administrație. Nu e cazul, nu am discutat așa ceva, nu s-a ajuns la această concluzie. Mi s-a părut de domeniul incredibilului. Cred că puteți clarifica zilele următoarea, sunați-i și pe colegii de la PNL, nu s-a luat nicio decizie legat de aceaste lucru în ședința coaliției de astăzi”, a mai declarat Grindeanu.
Președintele interimar al social-democraților spune că deciziile privind concedierile nu pot luate pe repede înainte.
„Există lucruri care mai trebuie clarificate pe administrația centrală, unde se așteaptă mențiuni pe unele ministere, acestea sunt lucruri care nu pot fi închise pe repede înainte și nu s-au închis”, a mai spus Grindeanu.
Cristina Corpaci gandul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”
Guvernul va decide până la Crăciun dacă majorează salariul minim din 2026. Bolojan: Ar proteja puterea de cumpărare
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, 10 decembrie, contestația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva legii care prevede majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026.
România și strategia de securitate a SUA. De la „licuriciul cel mare” la „independența solidară”?
Trump cere Ucrainei să organizeze alegeri prezidenţiale
America și Europa: două strategii, două lumi. Cum vede Washingtonul continentul european în 2017 și în 2025
Dan și Macron, fără conferință de presă, dar cu video pe Instagram
PSD, rupt între guvernare și opoziție. Ce vor greii PSD din țară
Criza apei stârnește sete de explicații în PSD: Buzoianu, în centrul tensiunilor
U Craiova - Sparta Praga 1-2. Coelho suferă prima înfrângere pe banca oltenilor
Universitatea Craiova – Sparta Praga 1-2, în Conference League – etapa 5. Oltenii, învinși pe final! Cum arată clasamentul
Judecătorii detașați în Capitală primesc diurne de 10.000 lei. Explicațiile șefei CAB
Gigi Becali trimite jucătorii de care vrea să scape la o echipă din Liga 1: „Ne-am înțeles”
Se introduce limitarea plăților cash: Noile norme vor intra în vigoare în România de la 1 ianuarie 2027
Recompensă uriașă pe capul unui olimpicFOTO. FBI a publicat o nouă imagine cu „El Jefe”, sportivul devenit baron al drogurilor + Suma propusă pentru capturare a crescut!
Protest în faţa Tribunalului Iaşi
Tirul și rugbiul domină topul sportivilor de la CS Politehnica Iași pe anul 2025!
Cine sunt magistrații din Iași care se solidarizează cu cei doi judecători curajoși
FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr,
Alertă alimentară! Acest produs a fost retras de urgență din magazinele Metro. Autoritățile cer consumatorilor să nu îl folosească
Au apărut randările oficiale ale noului stadion Dinamo, arenă care va fi construită în centrul capitalei, în locul actualului stadion din „Ștefan cel Mare”.
Cine transmite la TV Unde vezi meciurile FCSB - Feyenoord și U Craiova - Sparta Praga, din Europa și Conference League
Rezultatele tragerii de joi, 11 decembrie, 2025
Atenție, șoferi! 400 de camere inteligente se instalează pe șoselele din România: Verifică absolut tot ce mișcă
Alexandru Nazare, la Bruxelles: România intră în discuțiile-cheie pentru regulile fiscale și reforma vamală a UE
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
COMUNICAT DE PRESĂ MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)
Când este indicat ghidul chirurgical în planul unui implant
Explozie de îmbolnăviri respiratorii, la Iași: peste 6.500 de cazuri într-o săptămână!
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Căci un Copil ni S-a născut…” – Concert de Crăciun despre Lumina care străbate veacurile
Ajutor de 125 de lei la pensie. În ce județe s-a încărcat, azi, cardul de alimente? Care pensionari iau banii?
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Val agresiv de viroze: Iașul depășește pragul de 4.500 de cazuri
Economie
Se introduce limitarea plăților cash: Noile norme vor intra în vigoare în România de la 1 ianuarie 2027
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
Iașul își face loc pe harta berii românești
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Sute de fermieri ieșeni au primit ajutor pentru motorină
SOCIAL
Violența domestică, o urgență tăcută. La Iași curg ordinele de protecție
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Șansa Angelei depinde de o interventie urgenta
Președintele Cartel Alfa, după consultările de la Palatul Victoria pe tema majorării salariului minim: „Nu există nici o justificare să nu crească”


