Klaus Iohannis, discuție scurtă cu Karl Nehammer. Nicolae Ciucă l-a ratat pe cancelarul austriac. Ce șanse mai are România în Schengen
România face demersuri pentru a debloca aderarea țării la Schengen până la finele acestui an.
Președintele Klaus Iohannis și liderul PNL, Nicolae Ciucă, au încercat să discute, joi, cu cancelarul austriac Karl Nehammer, cunoscut opozant al primirii României în spațiul de liberă circulație.
Ciucă n-a mai discutat cu Nehammer, pentru că Nehammer n-a mai venit la PPE
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a participat joi la Summitul Partidului Popular European, unde a avut o întrevedere cu comisarul european pentru buget, Johannes Hahn.
Ciucă a discutat cu Hahn despre aderarea completă a României la Schengen, în contextul în care, potrivit liderului liberal, cancelarul austriac Karl Nehammer nu a luat parte la reuniune.
"În ceea ce privește migrația am mers la subiectul care ne doare cel mai tare, și anume finalizarea deciziei politice pentru accederea în spațiul Schengen, pentru că după ultimul Consiliu JAI a fost recunoscut de către toată lumea (faptul) că România a îndeplinit toate cerințele şi standardele tehnice pentru accedere.
Urmează o decizie politică. În interiorul discuţiilor de la summit și în declarația finală a Summitului Partidului Popular European este prevăzută această specificație, conform căreia România și Bulgaria merită și trebuie susținute să intre pe deplin în spațiul Schengen", a declarat Ciucă.
"Am discutat cu reprezentantul Austriei la Summit, comisarul Hahn, pentru că nu a fost prezent cancelarul Nehammer, acesta mergând direct la Consiliu (Consiliul European, n.r.), şi am convenit că este nevoie de o decizie politică prin care să se finalizeze toate demersurile tehnice, recunoscute inclusiv de Austria, că România a îndeplinit și îndeplinește procedurile ce vizează reîntoarcerea migranților în ţara de unde au plecat (...) Prezența, astăzi, aici, a fost tocmai pentru a întări solicitarea în vederea unei decizii politice", a spus liderul PNL.
Iohannis a avut o discuție scurtă cu Nehammer, la Consiliul European
Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție scurtă cu cancelarul austriac Karl Nehammer, cu ocazia participării la Consiliul European, spun surse Antena 3 CNN. Nu au fost disponibile imediat amănunte despre conținutul celor discutate de cei doi lideri.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!